Daraban, CCIR: Înclin să cred că funcţionărimea din România a sabotat procesul de digitalizare, ca să-şi justifice existenţa

AGERPRES - mar, 02 mart. 2021, 13:02
Daraban, CCIR: Înclin să cred că funcţionărimea din România a sabotat procesul de digitalizare, ca să-şi justifice existenţa

Digitalizarea administrativă este cel mai sensibil subiect şi înclin să cred că funcţionarii publici au sabotat acest proces pentru a-şi justifica existenţa ca salariaţi, a declarat, marţi, Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, la o conferinţă de specialitate.

„Cred că cel mai sensibil subiect, pe care îl indică şi Eurostat, este această digitalizare administrativă. Înclin să cred că funcţionărimea din România a sabotat acest proces de digitalizare în ani de zile tocmai ca să justifice existenţa ca salariaţi, nimic altceva. Sunt nişte anomalii în sistemul administrativ. Dau un exemplu: dacă eu ca angajator vreau să angajez pe cineva din străinătate, Inspectoratul General de Imigration îmi solicită cazier judiciar, de parcă Inspectoratul General de Imigration este sub cupola Patriarhiei, nu a Ministerului de Interne, unde pot obţine printr-un enter cazierul judiciar al angajatorului”, a spus Daraban, la dezbaterea „Digitalizarea României, prioritate zero”, organizată de DC News Media Group .

El a reamintit şi discrepanţa dintre firmele care figurează la Registrul Comerţului ca fiind active şi cele care au depus bilanţul la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

„Este acea statistică pe care noi o scoatem în spaţiul public de ani de zile, discrepanţa dintre ceea ce există la Registrul Comerţului şi ceea ce există la ANAF. Dacă acum 6 ani discrepanţa era de 140.000 de firme, acum s-a ajuns la 280.000 de firme. Vorbesc de firme care la Registru figurează active şi în funcţiune versus firmele care depun bilanţ. (…) Noi ridicăm aceste aspecte de ani de zile şi nimeni nu se sesizează. Şi vorbim de două entităţi ale statului, Registrul Comerţului – Ministerul de Justiţie şi ANAF- Ministerul Finanţelor. Cred că aici este problema: digitalizarea administraţiei. Mediul de business a luat-o de mult înainte, şi-a făcut treaba, n-a apărut nimic nou pe piaţă, cu excepţia unor noi platforme de comunicare, dar noi suntem pe principiul business as usual. Avem nevoie să interacţionăm cu un stat digitalizat”, a explicat preşedintele CCIR.

Potrivit acestuia, în România totul s-a realizat „fortuit, împins de vremuri şi de împrejurări” şi s-a ajuns să se vorbească despre digitalizare împinşi de pandemie.

„Credem noi că restructurarea şi reformatarea statului, punerea în offside, cu ghilimele, a funcţionărimii române va împinge Guvernul către această digitalizare mult dorită, pentru că, lăsând lucrurile aşa cum sunt acum, va fi un sabotaj al funcţionarilor publici care vor să-şi justifice existenţa prin aceste frecuşuri şi prin a sabota digitalizarea propriu-zisă. Cred că cel mai important lucru este să se facă restructurarea în administraţia publică, o reformatare a arhitecturii statului, pentru că, repet, economia actuală, aşa cum este, chiar şi înainte de pandemie, nu poate să mai susţină acest aparat administrativ aşa cum este el construit acum”, a subliniat Mihai Daraban.

În opinia sa, Guvernul ar trebui să facă o restructurare a funcţionarilor publici şi să-i determine pe ei să-şi dorească implementarea acestei digitalizări administrative.

Te-ar mai putea interesa și
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit cu oficiali ai Fitch și au discutat despre consolidare fiscală și estimări economice
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit ...
Ministerul Finanțelor a anunțat că reprezentanții săi au participat astăzi, 14 iulie 2026, la discuțiile tehnice cu specialiștii Fitch Ratings, desfășurate în cadrul procedurii de evaluare......
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. O conductă spartă a dus la achitarea celei mai mari plăți
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. ...
Aproape 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi pentru daune provocate de spargerea conductelor sau de alte avarii ...
Nicușor Dan: Cifrele parţiale pe primele cinci-şase luni sunt bune în ceea ce priveşte deficitul
Nicușor Dan: Cifrele parţiale pe primele cinci-şase luni sunt bune în ceea ce priveşte deficitul
Datele preliminare aferente primelor cinci-şase luni ale anului indică o evoluţie favorabilă în ceea ce priveşte deficitul ...
Indicele prețurilor de consum din SUA a încetinit în luna iunie mai mult decât se estima
Indicele prețurilor de consum din SUA a încetinit în luna iunie mai mult decât se estima
Indicele preţurilor de consum în SUA a încetinit în iunie mai mult decât se estima, dar aceste evoluţii oferă probabil ...