OMS înregistrează o creştere a cazurilor în Europa după şase săptămâni de declin

AGERPRES - J, 04 mart. 2021, 14:15
OMS înregistrează o creştere a cazurilor în Europa după şase săptămâni de declin

Numărul de noi cazuri de COVID-19 creşte din nou în Europa, după şase săptămâni de declin, a anunţat joi conducerea regională a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), relatează AFP şi Reuters.

„Constatăm o recrudescenţă în Europa Centrală şi de Est. Noile cazuri cresc, de asemenea, în mai multe ţări din Europa de Vest, unde ratele erau deja ridicate”, a declarat directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru Europa, Hans Kluge, în cadrul unei conferinţe de presă.

Săptămâna trecută, noile cazuri de COVID-19 în Europa au crescut cu 9%, până la puţin peste un milion, potrivit biroului regional al OMS.

„Acest lucru pune capăt unei scăderi promiţătoare observate timp de şase săptămâni a noilor cazuri, mai mult de jumătate din regiunea noastră înregistrând un număr din ce în ce mai mare de noi infectări”, a mai spus Hans Kluge.

Oficialul OMS a estimat că europenii trebuie să „revină la elementele de bază” pentru a lupta împotriva coronavirusului şi a variantelor sale, folosind instrumentele în vigoare şi accelerând vaccinarea.

„Trebuie să ne extindem portofoliul de vaccinuri”, a insistat el.

Din cele 53 de ţări din regiunea europeană a OMS, 45 şi-au început campania de vaccinare.

Conform datelor oficiale compilate de AFP, în Uniunea Europeană, 2,6% din populaţie a primit două doze din unul dintre vaccinurile împotriva COVID-19 şi 5,4% au primit cel puţin o doză.

Date recente despre vaccinările anti-COVID19 cu Pfizer/BioNTech şi AstraZeneca sunt încurajatoare, a declarat la rândul său consilierul regional european pentru OMS, Siddhartha Datta.

Datele pot determina OMS să revizuiască recomandările privind intervalele între prima şi a doua doză de vaccin, a mai spus Siddhartha Datta.

Citeste si: OMS avertizează aeroporturile să nu ceară călătorilor adeverinţe de vaccinare împotriva COVID-19

Te-ar mai putea interesa și
Războiul SUA împotriva Iranului a costat până acum 38 de miliarde de dolari (raport Congres)
Războiul SUA împotriva Iranului a costat până acum 38 de miliarde de dolari (raport Congres)
Războiul de şase luni al SUA împotriva Iranului a costat până acum 38 de miliarde de dolari, sumă care se estimează că va creşte cu 3 miliarde de dolari pe lună, a raportat marţi Biroul de......
Coaliţia militară din Golf condusă de Arabia Saudită îi acuză pe rebelii houthi că au lansat o dronă asupra oraşului Mecca
Coaliţia militară din Golf condusă de Arabia Saudită îi acuză pe rebelii houthi că au lansat o dronă asupra oraşului ...
Coaliţia militară condusă de Arabia Saudită a afirmat miercuri că a distrus o dronă lansată de rebelii houthi din ...
Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă şi cât este barilul de petrol – date curs valutar interbancar, burse şi alte ştiri financiare 16 septembrie 2026
Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă şi cât este barilul de petrol – date curs valutar interbancar, ...
Curs valutar interbancar, cotaţiile petrolului şi cum a închis Bursa de la Bucureşti şi Wall Street. Euro se apropie ...
Ce se întâmplă după un accident: de la constatare la repararea mașinii
Ce se întâmplă după un accident: de la constatare la repararea mașinii
Un accident auto nu se încheie în momentul în care mașinile sunt trase pe dreapta. După ce trece momentul impactului ...