Destinaţiile montane sunt printre cele mai căutate pentru mini-vacanţa de 8 martie – platformă

AGERPRES - vin, 05 mart. 2021, 15:10
Destinaţiile montane sunt printre cele mai căutate pentru mini-vacanţa de 8 martie - platformă

Cei mai mulţi români vor merge în acest weekend către staţiunile de pe Valea Prahovei şi Braşov, aceştia fiind dispuşi să plătească între 600 şi 1.200 lei pentru două persoane, pentru un sejur de minimum două nopţi în perioada 6 – 8 martie, arată un studiu realizat de o platformă online specializată în rezervări hoteliere.

„Românii se pregătesc pentru sărbătorile începutului de primăvară cu vacanţe rezervate la munte sau city break-uri în marile oraşe ale ţării. Ziua Internaţională a Femeii este un prilej bun pentru câteva zile de relaxare, iar conform datelor înregistrate de platforma de rezervări hoteliere Travelminit.ro cei mai mulţi români vor porni weekendul acesta către staţiunile de pe Valea Prahovei şi Braşov”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, costul mediu al unei vacanţe de 8 martie începe de la 634 lei/2 persoane/2 nopţi.

Cele mai multe rezervări au fost efectuate de cupluri, iar dintre toate rezervările înregistrate, 42% au ca destinaţie staţiunile de pe Valea Prahovei (42%), în special Predeal, Sinaia, urmate de Braşov.

„Următorul tip de vacanţă solicitat de români în acest weekend au fost citybreak-urile, unde 39% dintre turişti au optat pentru sejururi petrecute în marile oraşe ale ţării, precum Bucureşti, Cluj-Napoca, Sibiu, Oradea. Circa 19% dintre vacanţele rezervate în această perioadă se vor desfăşura în staţiunile balneare, precum Sovata, Băile Felix şi Vatra Dornei”, se mai spune în comunicat.

Atenţia turiştilor românilor se îndreaptă către unităţile mici de cazare, astfel 67% dintre vacanţele rezervate au fost efectuate fie la pensiuni (35%), fie cabane, vile şi case de vacanţe (22%) sau apartamente (10%). În contextul actual, există un trend crescător pentru aceste tipuri de unităţi de cazare, datorită localizării lor în zone liniştite, aproape de natură şi pentru numărul mic de turişti care pot fi găzduiţi.

De asemenea, ofertele făcute de hotelieri şi pachetele avantajoase de cazare au dus la creşterea numărului de rezervări efectuate, iar 33% dintre toate vacanţele înregistrate de platforma de rezervări hoteliere Travelminit.ro au fost rezervate la hoteluri.

Spre deosebire de perioada pre-pandemică, când turiştii îşi doreau să exploreze vecinătăţile hotelurilor, acum aceştia îşi doresc să rămână în hotel şi aleg proprietăţi cu cât mai multe activităţi. Piscina interioară, ciubărul cu apă fierbinte sau zona SPA (dacă judeţele unde se află pensiunile permit operarea piscinelor hotelurilor) sunt acum printre cele mai căutate activităţi disponibile pentru turişti.

Travelminit.ro este unul dintre cei mai mari jucători pe piaţa rezervărilor hoteliere din România care acceptă şi plata prin vouchere de vacanţă. Oferta Travelminit.ro conţine 6700 de proprietăţi din România, printre care hoteluri, pensiuni, apartamente, case de oaspeţi, cabane şi campinguri din toate regiunile ţării.

Platforma a înregistrat peste 620.000 de înnoptări in 2019 şi o valoare totală a rezervărilor de 13 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Iran: Alireza Arafi, ayatollah interimar, numit în triumviratul care asigură tranziţia după moartea lui Ali Khamenei
Iran: Alireza Arafi, ayatollah interimar, numit în triumviratul care asigură tranziţia după moartea lui Ali Khamenei
Alireza Arafi, demnitar religios membru al Adunării Experţilor şi Consiliului Gardienilor Revoluţiei, a fost numit duminică în triumviratul însărcinat cu asigurarea tranziţiei după decesul......
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână 24,7 miliarde de lei din capitalizare
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână 24,7 miliarde de lei din capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut în această săptămână 24,7 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 4,18%, ...
FOTO RELOC Craiova a livrat CFR Călători încă o locomotivă modernizată prin PNRR
FOTO RELOC Craiova a livrat CFR Călători încă o locomotivă modernizată prin PNRR
Compania RELOC Craiova a anunțat săptămâna aceasta finalizarea probelor și predarea locomotivei ELASMO 12. Amintim că ...
Chisăliţă (AEI): Dacă ţiţeiul se stabilizează la 90 – 100 dolari, depăşirea pragului de 9 – 10 lei/litru la carburanţi devine realistă
Chisăliţă (AEI): Dacă ţiţeiul se stabilizează la 90 – 100 dolari, depăşirea pragului de 9 – 10 lei/litru ...
Depăşirea pragului de 9-10 lei/litru la carburanţi devine realistă în România, dacă preţul ţiţeiul se stabilizează ...