S-au scumpit prea mult carburanții în România? Comparație cu restul Europei

Mihai Nicuţ - mie, 10 mart. 2021, 22:04
S-au scumpit prea mult carburanții în România? Comparație cu restul Europei

Din ianuarie și până în martie, carburanții s-au scumpit peste tot, ca urmare a creșterii cotației barilului de petrol. În România scumpirile au fost peste media europeană dar, chiar și așa, românii plătesc în continuare al doilea cel mai mic preț din Europa la benzină și motorină, după bulgari.

Consumatorii români au resimți în ultimele săptămâni o creștere vizibilă a prețurilor la carburanți vânduți în benzinării, iar sortimentele premium de benzină și motorină au ajuns să depășească pragul de șase lei pe litru în unele stații.

E mare sau e mică scumpirea? Pentru a vedea acest lucru, am ales să comparăm evoluția prețurilor la noi și în Europa, de la începutul anului până acum.

Astfel, potrivit datelor Oil Bulletin, serviciul de monitorizare a prețurilor la carburanți al Comisiei Europene, în România, la data de 1 martie, un litru de benzină de 95 costa, în medie, 5,29 lei, la fel ca și un litru de motorină. În euro, prețurile erau de 1,08 euro pe litru, pentru fiecare sortiment.

La începutul anului (11 ianuarie) un litru de benzină costa în România, în medie, 4,86 lei, iar unul de motorină 4,90 lei. În euro, prețurile erau de aproape un euro (0,997 euro) pe litru la benzină și un euro pe litru la motorină.

Așadar, prețurile au crescut, în euro, în România, de la începutul anului, cu 8,1% pentru benzină și 7,2% pentru motorină.

Carburanții s-au scumpit în toate statele din Uniunea Europeană, excepție făcând Malta, unde prețurile au stagnat. Creșterea medie ponderată a prețurilor în UE a fost de 6,2% pentru benzină și de 6,4% pentru motorină, așadar creșterea prețurilor din România a fost peste media europeană, în acest interval.

La benzină, scumpiri de mai mică anvergură decât la noi în 18 state, iar la motorină în 13 state. Chiar și așa însă, prețurile de la pompă din România continuă să fie prrintre cele mai mici de pe continent. Cu cei 1,08 euro pe litru la benzină, la noi este al doilea cel mai mic preț din UE, după Bulgaria. La motorină, unde la noi prețul mediu este tot de 1,08 euro, la fel, este al doilea cel mai mic preț din Uniune, sub cel din Bulgaria și identic cu cel din Cehia.

Media europeană este de 1,4 euro pe litru la benzină și 1,27 euro pe litru la motorină.

Creșterea prețurilor la carburanți este determinată de creșterea barilului de țiței (circa 60 de euro pentru barilul de Brent, la începutul lui martie față de circa 50 în ianuarie) care se reflectă în prețul cotațiilor la produsele petroliere – în România referința este Platt’s Med. La aceasta se adaugă costurile din fiecare țară și mediul de piață.

Cele mai mari lanţuri de benzinării de pe piaţa din România sunt OMV Petrom, Rompetrol, Lukoil, Mol, Socar şi Gazprom.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ungaria va menține prețurile plafonate la carburanți până la jumătatea lunii mai
Ungaria va menține prețurile plafonate la carburanți până la jumătatea lunii mai
Câștigătorul alegerilor din Ungaria, Péter Magyar, a declarat că a avut o întâlnire cu CEO-ul companiei petroliere MOL, Zsolt Hernádi, în cadrul căreia părțile au convenit să mențină......
Ce spune Consiliul Concurenţei despre ancheta CE ajutorul de stat pentru Reactorul 1 de la centrala nucleară de la Cernavodă
Ce spune Consiliul Concurenţei despre ancheta CE ajutorul de stat pentru Reactorul 1 de la centrala nucleară de la Cernavodă
Deschiderea de către Comisia Europeană a unei investigaţiei aprofundate privind ajutorul de stat pentru retehnologizarea ...
Vânzarea SFR. Altice France negociază cu Bouygues Telecom, Iliad (Free) şi Orange o nouă ofertă de peste 20 de miliarde de euro
Vânzarea SFR. Altice France negociază cu Bouygues Telecom, Iliad (Free) şi Orange o nouă ofertă de peste 20 de miliarde ...
Grupul francez Altice France, compania mamă a operatorului de telecomunicaţii SFR, a anunţat vineri că a intrat în negocieri ...
MET Group a ajuns la venituri de 28 de miliarde de euro în 2025, creștere de 60%. Livrările de LNG s-au triplat
MET Group a ajuns la venituri de 28 de miliarde de euro în 2025, creștere de 60%. Livrările de LNG s-au triplat
Grupul MET, activ și pe piata din România, a anunțat rezultate operaționale și financiare în creștere masivă în ...