INSP – analiză: Varianta britanică a SARS-CoV-2 circulă în 62% dintre judeţele ţării

Varianta britanică a SARS-CoV-2 (linia genetică B.1.1.7) circulă deja în 62% dintre judeţele ţării şi există "o probabilitate mare" de a cuprinde "întreg" teritoriul României în "viitorul apropiat", potrivit unei analize a Institutului Naţional de Sănătate Publică.
AGERPRES - lun, 15 mart. 2021, 13:19
INSP - analiză: Varianta britanică a SARS-CoV-2 circulă în 62% dintre judeţele ţării

„Sunt necesare eforturi conjugate pentru realizarea testării prin metoda RT-PCR, utilizând kituri care să ţintească toate cele 3 variante care determină îngrijorare (VOC), urmând ca un set de probe să fie secvenţiate. Este esenţială comunicarea rezultatelor la DSP şi INSP – CNSCBT cât mai curând după finalizarea investigaţiilor de laborator, în vederea realizării rapide a anchetelor epidemiologice şi a instituirii măsurilor necesare faţă de cazuri şi contacţi, având în vedere transmisibilitatea crescută a acestor variante şi, conform evidenţelor sosite din UK referitoare la varianta B.1.1.7, severitatea mai mare a bolii pe care o generează”, transmite INSP.

Conform sursei citate, în 2021 au fost comunicate la CNSCBT 849 secvenţieri finalizate până la data de 14 martie inclusiv, dintre care 385 au fost confirmate cu VOC: 381 cu varianta britanică (linia genetică B.1.1.7), două cu varianta sud-africană (linia genetică B.1.351) şi două cu varianta braziliană (linia genetică P.1).

„În urma anchetelor epidemiologice realizate, Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti (DSP) nu au menţionat nicio legătură epidemiologică identificată pentru 238 de cazuri (62%)”, arată INSP.

Totodată, au fost înregistrate până în prezent 10 decese la cazuri confirmate cu VOC, toate cu varianta britanică, provenind din Bucureşti (2), Covasna (1), Dâmboviţa (1), Hunedoara (1), Suceava (3), Vâlcea (1), Vaslui (1).

Conform analizei, patru decese au fost înregistrate la femei, iar şase la bărbaţi.

„Media vârstei a fost de 77 de ani, minima de 63, iar maxima de 91 de ani. Opt dintre cazurile decedate (80%) avuseseră condiţii medicale pre-existente, iar pentru alte 2 cazuri acestea nu au fost raportate, însă vârsta (71, respectiv 91 de ani) reprezintă prin ea însăşi un factor de risc pentru severitatea bolii. Niciunul dintre cazurile decedate nu fuseseră vaccinate anti-COVID-19”, se mai arată în analiză.

Te-ar mai putea interesa și
Ofensivă industrială la granița României: După BMW și Mercedes-Benz mizează pe Ungaria
Ofensivă industrială la granița României: După BMW și Mercedes-Benz mizează pe Ungaria
Mercedes-Benz a încheiat o investiție masivă de 1 miliard de euro destinată extinderii și eficientizării fabricii sale din Kecskemet, Ungaria. Recent și rivalii de la BMW au deschis uzina din......
Ce se va întâmpla cu prețurile la lapte și carne în a doua perioada a anului
Ce se va întâmpla cu prețurile la lapte și carne în a doua perioada a anului
România are cel mai mic preț la carnea de porc vândută la poarta fermelor, la lapte trendul este tot negativ, în timp ...
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență impuse de DSA
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență ...
Comisia Europeană, care a amendat anul trecut reţeaua de socializare X a lui Elon Musk cu 120 de milioane de euro pentru ...
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care se confruntă cu dificultăți
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care ...
Cancelarul german Friedrich Merz a indicat miercuri că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile auto ...