APIA: Românii cumpără tot mai multe mașini electrice

În primele două luni din 2021 au fost înmatriculate în România 12.901 autoturisme, dintre care 301 au fost 100% electrice și 1.368 hibride.
Robert Stan - lun, 15 mart. 2021, 16:30
APIA: Românii cumpără tot mai multe mașini electrice

În ciuda unei scăderi a pieței de autoturisme cu 39,5% în primele două luni ale anului, până la doar 12.901 unități, vânzările de mașini electrice și hibride continuă să crească.

Conform Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) în lunile ianuarie și februarie au fost înmatriculate în România 301 mașini 100% electrice, în creștere cu 30,3% față de aceeași perioadă din 2020. Cele mai multe astfel de vehicule au aparținut în acest an mărcii Volkswagen (96 unități), urmată de Peugeot (34 unități) și BMW (27 unități).

O creștere mai accelerată și un volum cu mult mai mare sunt vizibile în zona mașinilor hibride fără încărcare la priză. În primele două luni din 2021 au fost înmatriculate nu mai puțin de 1.144 hibride, acestea corespuzând unei majorări cu 35,9% a segmentului. Mărcile cele mai căutate de români sunt Toyota (969 unități), Hyundai (110 unități) și Ford (24 unități). Valorile raportate pentru acest segment nu includ vehiculele „mild hybrid”.

Chiar mai puternică a fost creșterea din zona mașinilor hibride cu încărcare la priză. Aici se remarcă o creștere cu 83,6% a înmatriculărilor, de la 122 de mașini în 2020 până la 224 de autoturisme în acest an. Clasamentul înmatriculărilor de mașini „plug-in hybrid” este condus în 2021 de Volvo (49 unități), BMW (40 unități) și Mercedes-Benz (39 unități).

Este important de menționat că odată cu creșterea înmatriculărilor de mașini electrificate (100% electrice, plug-in hybrid și full hybrid) până la atingerea unei cote de 13,1% din piață, este tot mai vizibilă o scădere a cotei mașinilor diesel. Din totalul pieței de autoturisme, doar 26,1% au fost în acest an mașini diesel, în scădere de la 28% în primele două luni din anul anterior. Și mașinile alimentate cu benzină, fără sisteme hibride, trec printr-o perioadă mai puțin fastă. Cota de piață a acestora a scăzut de la 66,3% în 2020 până la 60,8%, în lunile ianuarie și februarie din 2021.

Citește și:

– APIA: Dacia, Ford și Toyota, campionii vânzărilor în ianuarie 2021
– Creştere de peste 15% a vânzărilor de autoturisme „verzi” în România, în primele zece luni (APIA)

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Transilvania: Umbrărescu, aproape de finalizarea lucrărilor și pe tronsonul Nădășelu – Zimbor
VIDEO Autostrada Transilvania: Umbrărescu, aproape de finalizarea lucrărilor și pe tronsonul Nădășelu – Zimbor
Secțiunile dintre Nădășelu și Zimbor din Autostrada Transilvania (A3), construite de UMB, sunt la un pas de finalizare, fiind realizate în proporție de 98%, anunță sâmbătă Cristian......
USR propune o lege prin care tinerii cu cerințe educaționale speciale să beneficieze de locuri dedicate în facultăți
USR propune o lege prin care tinerii cu cerințe educaționale speciale să beneficieze de locuri dedicate în facultăți
Uniunea Salvaţi România (USR) anunţă că tinerii cu cerinţe educaţionale speciale şi care nu sunt încadraţi în ...
Alianța AUKUS plănuiște să construiască vehicule submarine fără pilot, anunță Pete Hegseth
Alianța AUKUS plănuiște să construiască vehicule submarine fără pilot, anunță Pete Hegseth
Statele Unite, Marea Britanie şi Australia lucrează împreună pentru a dezvolta vehicule submarine fără pilot (UUV), ...
AUR a depus un proiect de lege prin care se scutește de la impozitare chiria suportată de angajatori pentru salariații care sunt studenți
AUR a depus un proiect de lege prin care se scutește de la impozitare chiria suportată de angajatori pentru salariații ...
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Parlament o iniţiativă legislativă care prevede introducerea unui ...