Investiţiile străine directe au scăzut cu 70,39%, la 363 de milioane de euro, în ianuarie 2021

Investiţiile străine directe au scăzut cu 70,39% în prima lună a acestui an, la 363 de milioane de euro, comparativ cu 1,226 miliarde de euro în luna ianuarie 2020, potrivit datelor Băncii Naţionale a României.
AGERPRES - mar, 16 mart. 2021, 13:10
Investiţiile străine directe au scăzut cu 70,39%, la 363 de milioane de euro, în ianuarie 2021

„Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 363 milioane euro (comparativ cu 1,226 miliarde de euro în luna ianuarie 2020), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 531 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 168 milioane euro”, se spune în comunicatul BNR citat de Agerpres.

Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a scăzut, în ianuarie 2021, cu 16,9%, comparativ cu prima lună din 2020, la 322 de unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele 322 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 1,658 milioane de dolari, dublu faţă de cel al firmelor înmatriculate în ianuarie 2020, de 790.400 dolari.

În funcţie de domenii, cele mai multe firme înmatriculate în decembrie au fost înregistrate în activităţi profesionale, administrative, ştiinţifice şi tehnice (27,33% din total), comerţ cu ridicata şi amănuntul, repararea auto şi moto (26,09% din total) şi transport, depozitare şi comunicaţii (18,01%).

La finele lunii ianuarie 2021, în România existau 231.298 de societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris se situa la valoarea de 64,96 miliarde de dolari.

Cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 49.667 (capital subscris de 3,855 miliarde de dolari), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine firmelor olandeze, respectiv 13,241 miliarde de dolari, în 5.526 de firme.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
Noi imagini de la fostul combinat Oțelu Roșu, pe care familia Umbrărescu vrea să îl readucă la viață, arată că lucrările avansează de pe o zi pe alta, iar uzina cu o tradiție de peste......
Delegaţia Congresului SUA a vizitat baza aeriană de la Borcea, însoţită de ministrul Apărării
Delegaţia Congresului SUA a vizitat baza aeriană de la Borcea, însoţită de ministrul Apărării
Delegaţia Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, condusă de Mike Rogers, preşedintele Comisiei pentru Forţe Armate, ...
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele ...
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...