Finanţele vor aloca banii pentru personalul din centrele de vaccinare,după primirea solicitării de la Ministerul Sănătăţii

Ministerul Finanţelor va aloca banii necesari pentru plata salariilor personalului medical din centrele de vaccinare, de îndată ce va primi solicitarea de la Ministerul Sănătăţii, precizează instituţia printr-o postare pe pagina de Facebook.
AGERPRES - mar, 16 mart. 2021, 15:54
Finanţele vor aloca banii pentru personalul din centrele de vaccinare,după primirea solicitării de la Ministerul Sănătăţii

„Referitor la informaţiile prezentate în cadrul emisiunii „România la Raport”, difuzate în data de 15 martie 2021 pe postul de televiziune România TV, precizăm că, până la momentul difuzării respectivei emisiuni, Ministerul de Finanţe nu a primit nicio solicitare de la Ministerul Sănătăţii referitoare la deschiderea de credite cu destinaţia specificată în cadrul aceleiaşi emisiuni. Menţionăm că operaţiunea de aprobare a deschiderii de credite în cadrul Ministerului de Finanţe durează cel mult o zi lucrătoare, din momentul în care această solicitare va fi transmisă de către Ministerul Sănătăţii”, scriu reprezentanţii Ministerului Finanţelor.

Premierul Florin Cîţu a anunţat marţi că Ministerul Sănătăţii va face în următoarele zile plăţile aferente către personalul medical care-şi desfăşoară activitatea în centrele de vaccinare anti-COVID-19.

„Am cerut ieri domnului Gheorghiţă (Valeriu Gheorghiţă, preşedintele CNCAV – n.r.) o informare pe această temă, a trimis o notificare către Ministerul Sănătăţii. Ministerul Sănătăţii a spus că se va face plata în următoarele zile. E adevărat că a întârziat nepermis de mult”, a declarat Florin Cîţu, marţi, aflat într-o vizită de lucru în judeţul Dolj.

Sursă: Agerpres

Te-ar mai putea interesa și
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur de 1.000 de locuri de muncă, în cadrul celei mai ample runde de......
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Heliodor Solar Innovations, o companie locală controlată de compania turcă Defic Globe, a primit de la ANRE autorizația ...
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în ...