Cercetaţi penal după ce au mâncat un mistreţ lovit de un avion pe pistă

Angajaţii aeroportului din Iaşi s-au pozat cu porcul mistreţ lovit pe 30 septembrie de un avion pe pistă. În imaginile publicate de un site central, apar mai mulţi angajaţi ai aeroportului care au jupuit mistreţul. Mai mult decât atât, unul dintre ei este cu un cuţit în mână.
Economica.net - mar, 29 nov. 2011, 13:57

Incidentul de la sfârşitul lunii septembrie când un avion a lovit la aterizare un porc mistreţ nu a avut consecinţe grave, însă cei 68 de pasageri printre care şi Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu au tras o sperietură zdravănă. La câteva luni după producerea acestui accident, reporterii de la ziarul Adevărul au intrat în posesia unor imagini şocante. Din poze reiese că animalul a fost luat de angajaţii aeroportului şi jupuit pentru carnea sa.

În imagini se vede că aceştia ţineau animalul ca pe un trofeu pe care l-ar fi câştigat în urma unei partide de vânătoare.

Angajaţii aeroportului care erau de serviciu în noaptea incidentului sunt cercetaţi penal pentru că nu au redat animalul la Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor din Iaşi. Şefii Asociaţiei au depus plângere şi au cerut despăgumire de 1.000 de euro, valoarea mistereţului de 180 de kilograme.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
NEPI Rockcastle, liderul pieței de centre comerciale din România vizează dublarea valorii portofoliului până la 15 miliarde de euro în următorii cinci ani....
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în ...
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...