Eurostat: 38% din suprafaţa UE era acoperită cu păduri în 2020

Pădurile reprezentau 38% din suprafaţa Uniunii Europene în 2020, iar în cinci state membre mai mult de jumătate din teritoriu era acoperit de păduri: Finlanda (66%), Suedia (63%), Slovenia (61%), Estonia (54%) şi Letonia (53%), arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
AGERPRES - lun, 22 mart. 2021, 11:46
Eurostat: 38% din suprafaţa UE era acoperită cu păduri în 2020

La polul opus, cea mai redusă suprafaţă împădurită din UE era în 2020 în Malta (sub 1%), Olanda (10%), Irlanda (11%), Danemarca (15%), Cipru (19%), Ungaria şi Belgia (ambele cu 22%), Franţa (27%) şi România (29%).

Se estimează că UE avea anul trecut 159 de milioane de hectare de păduri, iar suprafaţa acoperită de păduri a crescut din 1990 cu aproape 10% (145 de milioane de hectare).

În cazul României, suprafaţă împădurită a scăzut de la 7,048 milioane de hectare în 2016 la 6,929 milioane de hectare în 2020, conform estimărilor Eurostat.

În România, fondul forestier ocupa 6,592 milioane de hectare la sfârşitul anului 2019, respectiv 27,7% din suprafaţa ţării, arată datele centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Tot la nivelul anului 2019, suprafaţa pădurilor era de 6,427 milioane hectare, speciile de răşinoase acoperind 1,915 milioane hectare (respectiv 29,8%), iar speciile de foioase 4,512 milioane hectare (respectiv 70,2%).

În 21 martie a fost celebrată Ziua Internaţională a Pădurilor. Tema propusă anul acesta de Naţiunile Unite a fost: „Reconstrucţia pădurilor: o cale spre recuperare şi bunăstare”.

Te-ar mai putea interesa și
Miliardarul Andrej Babiš, care este și premier al Cehiei, la o nouă achiziție în România. De data aceasta pe segmentul AdBlue
Miliardarul Andrej Babiš, care este și premier al Cehiei, la o nouă achiziție în România. De data aceasta pe segmentul ...
Consiliul Concurenţei analizează tranzacția prin care Greenchem Romania SRL intenționează să preia unele active care aparțin companiilor Inovator Smart Choice SRL, STD EST Logistic SRL și AD......
Cum amenajezi un apartament pentru chirie: costuri și randament
Cum amenajezi un apartament pentru chirie: costuri și randament
Pentru mulți proprietari, apartamentul dat în chirie este privit ca o sursă de venit pasiv - plătești o dată pentru ...
O nouă centrală în România. Electrica a semnat contractul pentru unitatea nouă de cogenerare de la Craiova
O nouă centrală în România. Electrica a semnat contractul pentru unitatea nouă de cogenerare de la Craiova
Electrica informează acționarii și investitorii că s-a semnat astăzi contractul pentru dezvoltarea la Craiova a unei ...
Săgeţi albastre – Electroputere VFU Paşcani. 40 automotoare Siemens Desiro SR20D sunt gata să iasă pe şine după ce au finalizat reviziile (CFR Călători)
Săgeţi albastre – Electroputere VFU Paşcani. 40 automotoare Siemens Desiro SR20D sunt gata să iasă pe şine după ...
Electroputere VFU Paşcani a finalizat revizia capitală de tip R9 pentru 40 dintre cele 50 de automotoare Siemens Desiro ...