Uniunea Europeană va avea un nou mecanism de menținere a păcii, pentru care a alocat 5 miliarde de euro

Consiliul Uniunii Europene a adoptat luni o decizie de instituire a Instrumentului European pentru Pace (IEP), un fond extrabugetar în valoare de aproximativ 5 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027, care urmează să fie finanţat prin contribuţii din partea statelor membre ale UE şi care va finanţa toate acţiunile externe ale blocului comunitar care au implicaţii militare sau în domeniul apărării, informează un comunicat postat pe site-ul Consiliului, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 22 mart. 2021, 19:14
Uniunea Europeană va avea un nou mecanism de menținere a păcii, pentru care a alocat 5 miliarde de euro

Obiectivul final al IEP este de a spori capacitatea UE de a preveni conflictele, de a menţine pacea şi de a întări stabilitatea şi securitatea internaţională. Acest lucru ar urma să fie realizat permiţând UE să îmbunătăţească ajutorul acordat ţărilor partenere, fie prin sprijinirea operaţiilor lor de menţinere a păcii, fie prin creşterea capacităţii forţelor lor armate de a asigura pacea şi securitatea pe teritoriul lor naţional, precum şi prin acţiuni mai ample de natură militară/de apărare în sprijinul obiectivelor PESC (Politica externă şi de securitate comună).

„Instrumentul European pentru Pace ne va permite să sprijinim în mod concret ţările partenere în abordarea provocărilor comune în materie de securitate”, a declarat Augusto Santos Silva, ministrul de Externe al Portugaliei.

„Instrumentul va permite UE, pentru prima dată, să completeze activităţile misiunilor şi operaţiunilor sale din cadrul politicii de securitate şi apărare comună (PSAC) în ţările-gazdă cu măsuri de asistenţă. Aceste măsuri pot include furnizarea de echipamente militare şi de apărare, infrastructură sau asistenţă, la cererea ţărilor terţe sau a organizaţiilor regionale sau internaţionale. Măsurile de asistenţă vor fi încorporate într-o strategie politică clară şi coerentă şi vor fi însoţite de evaluări aprofundate ale riscurilor şi de garanţii solide”, a adăugat el, citat în comunicat.

Noul instrument face parte din abordarea cuprinzătoare a UE în ceea ce priveşte finanţarea acţiunii externe, care urmăreşte să modeleze o politică de securitate coerentă a UE şi să creeze sinergii cu alte politici şi instrumente, cum ar fi Instrumentul de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare şi cooperare internaţională (IVCDCI-Europa în lume), inclusiv cu dimensiunea sa de consolidare a capacităţilor pentru securitate şi dezvoltare.

Începând din 2004, implicarea UE în misiunile şi operaţiile militare PSAC a fost finanţată prin mecanismul ATHENA. Acesta va fi înlocuit de IEP, care va extinde domeniul de aplicare al costurilor comune, permiţând astfel o implementare mai rapidă şi o mai mare flexibilitate şi previzibilitate. Partea operaţională a IEP va rămâne în cadrul Consiliului UE.

Până în prezent, sprijinul UE putea fi acordat numai operaţiunilor în sprijinul păcii desfăşurate sub conducere africană, şi anume misiunilor conduse de Uniunea Africană sau de organizaţiile regionale africane. Acest lucru era realizat prin Instrumentul financiar pentru pace în Africa (AFP).

IEP ar urma să depăşească această deficienţă şi să extindă domeniul geografic de aplicare al intervenţiei UE, întrucât blocul comunitar ar trebui să fie acum în măsură să contribuie la finanţarea operaţiunilor militare în sprijinul păcii şi a măsurilor de asistenţă pentru partenerii săi, oriunde în lume.

Instrumentul european pentru pace intră în vigoare luni, la data adoptării, mai precizează comunicatul Consiliului UE.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până pe 20 noiembrie ce se va întâmpla cu banii
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până ...
Încasarea celor 6,43 de miliarde de euro rămase din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este esenţială pentru respectarea ţintei de deficit bugetar, în condiţiile în care......
Fondul suveran al Norvegiei, de 2.300 de miliarde de dolari, ar putea investi în mari companii occidentale din industria de apărare
Fondul suveran al Norvegiei, de 2.300 de miliarde de dolari, ar putea investi în mari companii occidentale din industria ...
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea primi permisiunea de a investi în mari companii occidentale ...
Tururi ghidate gratuite pentru familii în Parcul Natural Văcăreşti, azi
Tururi ghidate gratuite pentru familii în Parcul Natural Văcăreşti, azi
Administraţia Parcului Natural Văcăreşti îi invită sâmbătă pe copii şi părinţi să descopere împreună natura ...
Irakul a pierdut 60 de miliarde de dolari de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
Irakul a pierdut 60 de miliarde de dolari de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
Irakul a pierdut aproximativ 60 de miliarde de dolari de la începutul războiului din Orientul Mijlociu, din cauza scăderii ...