Metrorex: Toate spaţiile comerciale amplasate în incinta staţiilor de metrou trebuie eliberate până pe 2 aprilie

Metrorex a notificat firma care administrează spaţiile comerciale ca, în regim de urgenţă, să fie eliberate şi predate către administratorul reţelei de transport subteran toate spaţiile comerciale amplasate în incinta staţiilor de metrou până la data de 2 aprilie.
AGERPRES - J, 25 mart. 2021, 11:40
Metrorex: Toate spaţiile comerciale amplasate în incinta staţiilor de metrou trebuie eliberate până pe 2 aprilie

Într-un comunicat remis joi AGERPRES, compania precizează că a luat această măsură deoarece, în urma analizelor efectuate pe teren, s-a constatat că spaţiile comerciale care activează în reţeaua de metrou pun în pericol siguranţa transportului subteran, cu afectarea directă a exigenţelor de securitate la incendiu şi evacuarea persoanelor în caz de urgenţă.

„În acest context, ţinând seama şi de expirarea contractului încheiat cu firma care administrează spaţiile comerciale, a notificărilor transmise anterior prin care Metrorex a solicitat în repetate rânduri dezafectarea acestor spaţii, dar şi ca urmare a Raportului de control întocmit de Metrorex cu privire la luarea măsurilor ce se impun în concordanţă cu respectarea Normativului pentru proiectarea Construcţiilor şi Instalaţiilor Specifice de Metrou privind prevenirea şi stingerea incendiilor, Metrorex a notificat firma care administrează spaţiile comerciale ca, în regim de urgenţă, să fie eliberate şi predate către administratorul reţelei de transport subteran toate spaţiile comerciale amplasate în incinta staţiilor de metrou până la data de 02.04.2021. Continuarea activităţii spaţiilor comerciale amplasate în calea de evacuare din incinta metroului periclitează securitatea persoanelor în caz de urgenţă, precum şi evacuarea rapidă şi sigură a acestora. Mai mult, acestea creează un mediu nefavorabil pentru publicul călător prin aglomerarea mărfurilor în afara spaţiului comercial, supraaglomerarea cu mărfuri combustibile, băuturi alcoolice şi comercializarea produselor de patiserie. Precizăm că Metrorex nu va ezita să ia toate măsurile ce se impun pentru a reda publicului călător condiţii de transport civilizate, în siguranţă şi în conformitate cu standardele europene”, se arată în comunicatul semnat de directorul general Ştefan Paraschiv.

Te-ar mai putea interesa și
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două în prezent, şi la 50.000 de clienţi din segmentul afluent, a declarat marţi, pentru Agerpres, Antoaneta......
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Valoarea exporturilor Chinei către Germania a continuat să crească semnificativ în iunie, în timp ce importurile din ...
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit cu oficiali ai Fitch și au discutat despre consolidare fiscală și estimări economice
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit ...
Ministerul Finanțelor a anunțat că reprezentanții săi au participat astăzi, 14 iulie 2026, la discuțiile tehnice cu ...
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. O conductă spartă a dus la achitarea celei mai mari plăți
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. ...
Aproape 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi pentru daune provocate de spargerea conductelor sau de alte avarii ...