Prefectul Capitalei: Circulația metroului va fi reluată sâmbătă

Reprezentanţii angajaţilor de la Metrorex au înţeles că este important să înceteze protestul, circulaţia metroului se reia sâmbătă, a declarat, vineri, prefectul Capitalei, Alin Stoica.
AGERPRES - vin, 26 mart. 2021, 21:36
Prefectul Capitalei: Circulația metroului va fi reluată sâmbătă

„Oamenii au înţeles că e important să înceteze protestul respectiv şi de mâine dimineaţă, având în vedere că tehnic înţeleg că este nevoie de câteva ore pentru restabilirea circuitelor, se va relua circulaţia”, a spus Alin Stoica, vineri, la sediul Prefecturii Capitalei, unde a avut loc o întâlnire cu reprezentanţii sindicali (Sindicatul Liber Metrou – USLM din Metrorex SA şi Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România Frăţia – CNSLR Frăţia), conducerea Metrorex SA şi reprezentanţi ai lucrătorilor din subteran care au protestat.

Prefectul a subliniat că nu este implicat în negocierile dintre Metrorex şi sindicate. „Interesul meu era să dăm drumul la circulaţie pentru metrou, (…) eu am mijlocit întâlnirea, am convocat ambele părţi la 13,30 şi lucrurile s-au rezolvat”, a explicat Stoica.

Citiți și: Drulă: Numai autorităţile de ordine publică pot elibera şinele de metrou de aceşti ilegalişti (economica.net)

Circulaţia trenurilor de metrou a fost perturbată începând vineri dimineaţa de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, aceştia coborând în tunel, pe calea de rulare, şi împiedicând pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri. Protestul sindicaliștilor s-a extins pe toată durata zilei de vineri. Greva spontană are loc la o zi după ce conducerea Metrorex a dat că termen limită dată de 2 aprilie pentru eliberarea spaţiilor comerciale de la metrou, deţinute de firma sindicatului.

„Aşa-zisul protest spontan reprezintă în fapt o acţiune sindicală, în timpul căreia reprezentanţii USLM au refuzat orice tentativă de dialog cu conducerea Metrorex. Deşi sindicaliştii au lăsat de înţeles că ar avea o listă de cereri, invitaţiile repetate de întâlnire cu managementul companiei au fost ignorate complet pe parcursul nopţii”, semnalează reprezentanţii Metrorex într-un comunicat.

Șeful sindicatului angajaților de la METROREX, Ion Rădoi, a negat însă vehement că protestul ar avea legătură cu planul conducerii societății de a rezilia contractele de inchieriere a spațiilor comerciale, ci cu îngrijorările salariaților privind scăderile salariale și diponibilizările.

Citiți și: Ministrul Drulă zice că a depus plângere la DNA împotriva celor care au blocat vineri metroul (economica.net)

„Când spui că disponibilizăm oamenii şi micşorăm salariile, nu te aştepţi la ceva bun. Când te lasă fără loc de muncă, când te lasă fără salariu, adică o reducere de 25%, nu prea poţi să accepţi. Iată că au trecut câteva zile, cam intuiam eu, dar nu eram sigur până unde merg (sindicaliştii, n.r.) şi iată că s-a întâmplat (acţiunea de protest, n.r.)”, a afirmat Ion Rădoi.

Liderul USLM a susţinut că situaţia spaţiilor comerciale de la metrou e speculată politic de conducerea Ministerului Transporturilor.

„Că ei (Ministerul Transporturilor, n.r.) vor să o rostogolească spre tot ce înseamnă societatea asta comercială a sindicatului, cu spaţiile, asta e altă treabă. E o minciună. Ei au speculat politic. Şi povestea cu acea societatea are rolul ei, că nici pe aceea nu o vom lăsa, dar acolo e un proces de 3-4 ani de zile în cel mai rău caz. Deci nu are legătură (cu protestul, n.r.). Ce arde acum e faptul că nu avem oameni pe care trebuie să-i punem pe Magistrala 5, după atâta aşteptare, şi se pare că acum am ajuns într-o problemă drastică şi pe Magistrala 2. Pe lângă asta, vor să mai taie şi din drepturi, venituri care ar veni către salariaţi, pentru că ei muncesc şi zi şi noapte, şi sfârşit de săptămână, şi de sărbători. Acesta este motivul (protestului, n.r.). Că acum au venit şi cu pleaşca asta, să forţeze (eliberarea spaţiilor comerciale de la metrou, n.r.), este pentru că directorul general a fost administrator pe la Piaţa Obor şi el este obişnuit să-şi facă afaceri”, a menţionat Ion Rădoi.

Te-ar mai putea interesa și
Patria Bank răscumpără titluri în valoare 7 milioane de lei de la acționarii care s-au opus fuziunii cu Banca Carpatica, după ce a obținut acordul BNR. În ce condiții va face plățile
Patria Bank răscumpără titluri în valoare 7 milioane de lei de la acționarii care s-au opus fuziunii cu Banca Carpatica, ...
Patria Bank a transmis astăzi Bursei de Valori București informații noi cu privire la acțiunea de răscumpărare parțială de titluri ca urmare a retragerii participanților care nu au votat în......
Trump amenință ca va bombarda misteriosul Munte al Târnăcopului, în care se bănuiește că se află un important complex militar iranian
Trump amenință ca va bombarda misteriosul Munte al Târnăcopului, în care se bănuiește că se află un important complex ...
Preşedintele american Donald Trump a indicat luni Muntele Târnăcopului ("Pickaxe Mountain") din Iran, un complex militar ...
Cale ferată România – Ucraina: CFR SA a semnat contractul pentru reabilitarea podului feroviar de pe linia Dărmănești – Vicșani – Frontieră
Cale ferată România – Ucraina: CFR SA a semnat contractul pentru reabilitarea podului feroviar de pe linia Dărmănești ...
CFR SA a anunțat marți că a semnat contractul de proiectare și execuție pentru obiectivul „Reabilitarea liniei de ...
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că nu a desemnat un candidat pentru funcţia de premier pentru că nu există ...