Groapa de gunoi de la Chiajna nu va mai primi deșeurile din București, anunță operatorul Iridex

Iridex, operatorul al depozitului de deșeuri Chiajna anunță că depozitul își încetează activitatea și nu va mai putea primi deșeuri, pentru că nu a mai fost prelungit contractul cu Primăria Capitalei.
Ion Dobreanu - lun, 29 mart. 2021, 17:44
Groapa de gunoi de la Chiajna nu va mai primi deșeurile din București, anunță operatorul Iridex

Iată comunicatul de presă, integral:

„Prin prezentul comunicat de presă IRIDEX, în calitate de operator al depozitului de deșeuri Chiajna, obiectiv strategic al Primăriei Municipiului București, anunță opinia publică și autoritățile interesate că depozitul încetează activitatea.

Această situație se datorează faptului că Primăria Municipiului București nu a mai prelungit prin act adițional contractul pe care îl are încheiat cu societatea noastră până la atingerea capacității proiectate și autorizate de depozitare.

Depozitul pentru eliminarea deșeurilor, obiectiv al PMB, administrat de IRIDEX a fost realizat și  operat în baza contractului nr. 955/1999, încheiat cu PMB. Pe toată durata contractului depozitul a funcționat în deplină legalitate, legalitate oferită de contractul susmenționat.

Neprelungirea acestui contract obligă la sistarea activității, conform prevederilor contractuale, PMB urmând să preia întreg depozitul și amenajările aferente.

Printr-un act adițional la contractul existent, pentru activitatea de monitorizare post închidere, se va asigura legalitatea desfășurării acestei activități.

Sistarea depozitării în lipsa unui asemenea act adițional poate conduce la oprirea tuturor instalațiilor aferente depozitului, fapt ce poate produce un grav accident de mediu, cu efecte deosebite asupra populației:

–             Oprirea instalațiilor de epurare a levigatului – partea lichidă din deșeuri –  conduce la posibila deversare a acestora în Lacul Morii și râul Dâmbovița infectând aceste ape, prin deversarea a peste 500 mc/zi de ape poluate, toxice;

–             Oprirea instalațiilor de ardere a gazelor de depozit extrase poate duce la  eliberarea în aer a peste 25.000 mc gaze cu conținut de substanțe dăunătoare sănătății;

–             Sistarea activității de depozitare poate duce la perturbarea serviciilor publice de gestionare a deșeurilor din Sectorul 1, Sectorul 6 și Sectorul 2 dar și a celor din împrejurimile Bucureștiului (localitățile Snagov, Voluntari, Chiajna și alte aproape 25 localități) cu grave efecte asupra poluării localităților, acest lucru fiind un atentat la sănătatea populației;

–             Sistarea activității de depozitare poate conduce la efecte economice asupra operatorilor de salubritate, mergând chiar până la intrarea în faliment.

Menționăm că din august 2020 și până în prezent am transmis PMB câteva scrisori și 3 notificări prin care am solicitat să-și exprime opțiunea referitor la oprirea depozitării și preluarea depozitului precum și încheierea unui act adițional privind securizarea depozitului. La niciuna din aceste scrisori și notificări PMB nu a dat nici un fel de răspuns.

Reamintim publicului că depozitul a fost construit și operat în condiții de maximă responsabilitate, respectând întocmai prevederile din Autorizația Integrată de Mediu precum și cele mai stricte norme de funcționare impuse de legislația europeană și cea românească în domeniu. Depozitul a fost proiectat și operat în conformitate cu prevederile Directivei UE 1999/31/CE cu privire la depozitarea deșeurilor, transpusă în legislația națională prin HG nr. 349/2005 privind depozitarea deșeurilor, precum și cu cele ale Normativului tehnic privind depozitarea deșeurilor aprobat prin OM nr. 757/2004.

Depozitul de deșeuri municipale de la Chiajna este construit și operat pentru a reduce la minim efectele adverse asupra mediului, a preveni poluarea pe termen lung a solului, a elimina afectarea calității apei din pânza freatică și a limita, pe cat posibil, mirosurile neplăcute inerente.

În acest sens, ultima verificare a GNM Municipiul București atestă buna funcționare a depozitului, confirmând ca depozitul are impact redus (1, pe o scara de la 1 la maxim 10) posibil) și performanță ridicată (9, pe o scara de la 1 la maxim 10).

Menționăm faptul că IRIDEX a anunțat societățile de salubritate cu care se află în relații contractuale despre rezilierea acestor contracte, conform clauzelor specifice”

Te-ar mai putea interesa și
ANM: Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru 15 județe și București. Cod galben de instabilitate atmosferică și averse pentru mai multe regiuni din țară
ANM: Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru 15 județe și București. Cod galben de instabilitate ...
Meteorologii au emis, sâmbătă, noi atenţionări Cod galben de caniculă, disconfort termic ridicat şi nopţi tropicale, ce vizează, în total, până luni dimineaţa, 15 judeţe şi Municipiul......
După ce aplicația Achiziţii Beneficiari Privaţi a MIPE a fost atacată cibernetic, instituția a decis ca derularea procedurilor să fie prelungită pe perioada în care aceasta nu poate fi folosită
După ce aplicația Achiziţii Beneficiari Privaţi a MIPE a fost atacată cibernetic, instituția a decis ca derularea procedurilor ...
Toate termenele reglementate pentru derularea procedurilor de achiziţii de către beneficiarii privaţi se prelungesc cu ...
Sindicatele din învățământ critică Legea salarizării promovată de Guvern, prin care condamnă educația la subfinanțare, și cer Parlamentului să corecteze nedreptatea
Sindicatele din învățământ critică Legea salarizării promovată de Guvern, prin care condamnă educația la subfinanțare, ...
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" condamnă ...
Trump critică aspru Canada pentru poluarea masivă a aerului din nordul SUA, cauzată de incendiile de pădure din acestă țară, și nu uită să amenințe cu taxe vamale mai mari
Trump critică aspru Canada pentru poluarea masivă a aerului din nordul SUA, cauzată de incendiile de pădure din acestă ...
Donald Trump a criticat vineri Canada pentru poluarea gravă a aerului care afectează nord-estul SUA, provocată de incendii ...