Marea Britanie: GSK va fabrica 60 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 Novavax

Gigantul farmaceutic britanic GSK va fabrica 60 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 dezvoltat de compania americană Novavax destinate Regatului Unit, potrivit unui comunicat publicat luni, relatează AFP.
AGERPRES - mar, 30 mart. 2021, 10:40
Marea Britanie: GSK va fabrica 60 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 Novavax

„GSK va sprijini fabricarea până la 60 de milioane de doze de Novavax la uzina sa din Barnard Castle” din Marea Britanie, a anunţat grupul în urma unui „acord de principiu cu Novavax şi grupul de lucru al guvernului britanic cu privire la vaccinuri”.

Valoarea tranzacţiei dintre GSK, Novavax şi guvernul britanic nu a fost specificată, scrie Agerpres.

„Ne-am asigurat că putem livra aceste cantităţi fără a afecta (producţia) celorlalte vaccinuri şi medicamente esenţiale şi fără a perturba alte colaborări ale GSK” legate de combaterea coronavirusului, a declarat Roger Connor, unul dintre responsabilii diviziei de vaccinuri.

„Am văzut cu toţii recent cât de importante sunt capacităţile de producţie pe teritoriul nostru pentru vaccinuri şi este un acord fantastic”, a declarat ministrul britanic al Sănătăţii, Matt Hancock, o aluzie la tensiunile dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană privind întârzierile în livrarea vaccinurilor de la AstraZeneca, un concurent al GSK.

„Dacă vaccinul Novavax îndeplineşte standardele ridicate de siguranţă şi eficacitate ale autorităţilor noastre de reglementare a medicamentelor, acordul (dezvăluit luni) va spori eforturile de vaccinare împotriva COVID-19 ale ţării în următoarele luni”, a adăugat el.

Compania americană de biotehnologie Novavax a confirmat la începutul lunii martie că vaccinul său este eficient în proporţie de 89% împotriva COVID-19, însă eficacitatea sa este semnificativ redusă în cazul variantei de coronavirus sud-africane

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...