Noua miză a retailerilor cu magazine de proximitate: Caută antreprenori pentru extinderea în franciză. Metro are nevoie de peste 500 de întreprinzători

Metro Cash&Carry continuă politica agresivă de expansiune cu brandul său de proximitate LADoiPași. Vor să ajungă la 2.000 de unități până în 2023, prin atragerea de mici antreprenori care să deschidă în franciză. Au deja peste 1.400 de unități.
Alina Stanciu - mie, 31 mart. 2021, 10:40
Noua miză a retailerilor cu magazine de proximitate: Caută antreprenori pentru extinderea în franciză. Metro are nevoie de peste 500 de întreprinzători

Piața retailului de proximitate ajunge într-un nou punct de dezvoltare, pe măsură ce jucătorii de pe această piață își schimbă modelele de business pentru a răspunde mai bine obiectivelor.  Dacă până acum concurau pentru clienți și forță de muncă, acum “se luptă” pentru micii antreprenori dispuși să le preia în franciză magazinele. Este cazul Metro Cash&Carry, retailerul german care dezvoltă din 2012 rețeaua la DoiPași, Profi Rom Food care a dezvoltat acest model începând cu 2015, Mega Image care a francizat o parte din rețeaua Shop&Go și Carrefour care se dezvoltă într-o manieră similară cu rețeaua Express.

Miza este foarte importantă – ritmul cu care se extind la nivel național depinde de asta.

Metro vs Profi. Cine va ajunge primul la 2.000 de magazine?

Cel puțin pentru moment, retailerii care își manifestă cel mai vocal dorința de a găsi antreprenori pentru expansiunea prin sistemul de franciză sunt Metro Cash&Carry și Profi Rom Food.

Astfel, potrivit unui anunț al companiei, rețeaua de francize LaDoiPași, dezvoltată de METRO Cash&Carry, a atras anul trecut 360 de noi antreprenori independenți și numără în prezent peste 1,470 de unități în toată țara. Obiectivul companiei este de a atinge 2.000 de magazine de proximitate care operează sub umbrela francizei LaDoiPași, până în anul 2023.

„LaDoiPași este unul dintre cei mai importanți piloni de creștere pentru METRO Romania, așa că vom continua să investim ca și până acum în soluții care să susțină succesul partenerilor noștri din franciză. Vrem să opereze un business riguros, eficient, cu o sortimentație potrivită nevoilor din comunitate, oferind consumatorilor finali o cat mai plăcută experiență de cumpărare. Vom continua să ne diferențiem pe piața locală, să dezvoltăm servicii și produse dedicate antreprenorilor LaDoiPași – inclusiv marca proprie LaDoiPași, care se regăsește exclusiv în magazinele lor – pentru a ne asigura că au o afacere competitivă și clienți mulțumiți”, a declarat Irinel Popescu, Director Retail METRO Cash&Carry România.

Franciza LaDoiPași are acoperire la nivel național, cu 38% din magazinele poziționate în sudul țării, 35% în nord, respectiv 27% în vest, METRO Cash & Carry România urmărind expansiunea în comunitățile din întreaga țară,  atât urban cât și rural.

La rândul său, Profi Rom Food a anunțat recent că în 2020, odată cu stabilirea liniilor de dezvoltare a companiei pentru următorii 5 ani, au decis să accelereze Programului Agent Profi, devenit prioritate strategică, alături de politica agresivă de expansiune prin care rețeaua noastră s-a remarcat în piața de retail.

Profi are peste 1400 de magazine în mai bine de 640 de localități ale țării.

 

Te-ar mai putea interesa și
Sarea și ceaiul de urzici, promovate de târgurile internaționale de turism. Ministerul Economiei pregătește Ruta Turismului Fitoterapeutic
Sarea și ceaiul de urzici, promovate de târgurile internaționale de turism. Ministerul Economiei pregătește Ruta Turismului ...
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) prmovează intens la târgurile internaționale de turism, dar și pe pagina proprie de Facebook, ceaiul de urzici și sarea. Companiile......
NATO analizează posibilitatea de a trimite misiuni de consiliere în domeniul securității și apărării în state din Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi Sahel
NATO analizează posibilitatea de a trimite misiuni de consiliere în domeniul securității și apărării în state din ...
NATO se pregăteşte să dezbată la mijlocul acestei luni posibilitatea de a trimite misiuni de consiliere în domeniul ...
Armata germană a deconectat de la internet o conexiune a serviciului de videoconferințe Webex, din cauza unei breșe de securitate
Armata germană a deconectat de la internet o conexiune a serviciului de videoconferințe Webex, din cauza unei breșe de ...
Forţele armate germane au deconectat de la internet o conexiune la serviciul de videoconferinţe Webex, platformă similară ...
Grupări armate din Gaza au furat 66 de milioane de euro de la Banca Palestinei, în urma unei serii de jafuri care au avut loc în aprilie
Grupări armate din Gaza au furat 66 de milioane de euro de la Banca Palestinei, în urma unei serii de jafuri care au avut ...
Forțe armate palestiniene, dintre care una pretinde că face parte din gruparea islamistă Hamas, au furat luna trecută ...