Legea prin care evazioniştii scapă doar cu amendă dacă achită integral prejudiciul, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, care prevede că se poate aplica pedeapsa cu amendă şi nu închisoare în cazul persoanelor acuzate de evaziune fiscală până la 100.000 de euro care achită integral prejudiciul.
AGERPRES - mie, 31 mart. 2021, 17:14
Legea prin care evazioniştii scapă doar cu amendă dacă achită integral prejudiciul, promulgată

Legea a fost sesizată la CCR de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, de Guvernul României şi de Avocatul Poporului. Curtea a decis că legea este constituţională.

Potrivit legii, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amendă stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat, ori compensări datorate bugetului general consolidat. Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amendă asocierea în vederea săvârşirii acestor fapte.

De asemenea, „constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi, sau cu amendă, următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile; b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile sau în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; c) evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale sau evidenţierea altor operaţiuni fictive; d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau alte mijloace de stocare a datelor; e) executarea de evidenţe contabile duble, folosind înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor; f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă sau declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate; g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale Codului de procedură penală”.

În cazul săvârşirii unor astfel de infracţiuni de evaziune fiscală, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depăşeşte 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică pedeapsa cu amenda.

În cazul săvârşirii uneia dintre aceste infracţiuni, prevăzute anterior, „dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare”. Aceste dispoziţii se aplică tuturor inculpaţilor chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului.

Iniţial, legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor pe 19 decembrie 2018, însă a fost atacată de PNL, PMP şi USR la Curtea Constituţională, care a admis obiecţiunile de neconstituţionalitate.

La reexaminarea legii, ca urmare a deciziei CCR, deputaţii au adoptat unele amendamente, introducând pedeapsa amenzii, alternativ cu pedeapsa cu închisoarea, în cazul unor infracţiuni de evaziune fiscală.

Te-ar mai putea interesa și
Dedeman a ajuns la peste 13 miliarde de lei afaceri, un nou record pentru companie. Profitul a rămas pe loc
Dedeman a ajuns la peste 13 miliarde de lei afaceri, un nou record pentru companie. Profitul a rămas pe loc
Afacerile Dedeman, liderul pieţei de bricolaj din România, au crescut cu 7% anul trecut, până la un nou record de 13,1 miliarde de lei. Profitul a stagnat la 1,6 miliarde de lei....
Rusia se gândeşte la limitarea exporturilor de motorină și combustibil pentru avioane, pe fondul intensificării atacurilor ucrainene
Rusia se gândeşte la limitarea exporturilor de motorină și combustibil pentru avioane, pe fondul intensificării atacurilor ...
Rusia analizează posibilitatea limitării exporturilor de motorină şi combustibil pentru avioane, pe măsură ce rata ...
Israelul susţine că l-a ucis pe noul şef al aripii armate a Hamas într-un atac în Gaza
Israelul susţine că l-a ucis pe noul şef al aripii armate a Hamas într-un atac în Gaza
Israelul a anunţat miercuri că l-a ucis pe presupusul nou şef al aripii armate a mişcării islamiste palestiniene Hamas, ...
Polonia şi Marea Britanie vor semna un tratat de apărare şi securitate
Polonia şi Marea Britanie vor semna un tratat de apărare şi securitate
Polonia şi Regatul Unit vor semna miercuri la Londra un tratat care consolidează cooperarea în materie de securitate şi ...