Enel va ajunge numărul unu în regenerabile în România. A semnat cu Monsson pentru proiecte de 1.000 MW în eolian și solar

Enel Green Power România a semnat, la începutul anului 2021, un acord pentru dezvoltarea unui portofoliu de proiecte regenerabile de peste 1.000 MW cu Monsson Alma, companie membră a grupului Monsson, lider în dezvolatarea de astfel de proiecte în România și în Sud-Estul Europei, se arată într-un comunicat al Monsson.
Mihai Nicuţ - mie, 31 mart. 2021, 19:48
Enel va ajunge numărul unu în regenerabile în România. A semnat cu Monsson pentru proiecte de 1.000 MW în eolian și solar

Construcția parcurilor va începe în următorii 3 ani și va viza instalarea de centrale eoliene cu capacități însumate de 500 MW în și de centrale fotovoltaice cu peste 500 MW.

Pe lângă construcția parcurilor, acordul de dezvoltare semnat între cele două companii prevede și dezvoltarea de soluții de stocare a energiei în baterii (Battery Energy Storage Systems – BESS), o tehnologie care va contribui la tranziția către un mix sustenabil de energie în România.

“Suntem mândri să începem o astfel de colaborare cu Enel Green Power, investitor de top în sectorul energetic din România și lider mondial în energie regenerabilă”, declară Catalin Mrejeru, Director al Monsson Alma.

“Vom lucra împreună pentru a dezvolta și moderniza sectorul de producție de energie din România, prin valorificarea cât mai eficientă a potențialului regenerabil, ceea ce va susține creșterea economică și un viitor cât mai sustenabil”.

Citește și:

Enel Green Power România a cumpărat mai multe firme ale lui Muntmark, cunoscutul dezvoltator de proiecte regenerabile 

“România, la fel ca majoritatea țărilor din Uniunea Europeană, dorește creșterea capacității de producție, în principal din surse regenerabile de energie. Astfel, următorii ani vor fi de o importanță majoră în clarificarea statutului contractelor de energie de tip PPA (Power Purchase Agreement) și a legislației legate de terenurile folosite pentru construcția centralelor din surse regenerabile”, se mai arată în comunicat

Monsson dorește să dezvolte și să contruiască în România parcuri eoliene și fotovoltaice cu o capacitate totală de peste 2.500 MW în următorii 10 ani.

Enel ajunge nr.1 pe regenerabil în România

Dacă Enel va și duce la bun sfârșit aceste proiecte va deveni de departe nr.1 în România în ceea ce înseamnă generarea de energie din surse regenerabile – vânt și soare. Enel Green Power deține în România capacități eoliene și fotovoltaice de 534 MW, și, în anul 2020, a avut o cotă de 2,5% din producția națională de electricitate. Cu cei 1.000 MW instalați în urma parteneriatului cu Monsson, ar ajunge la peste 1.500 MW instalați în regenerabil, de departe peste tot ce deține o companie din România, în lipsa unor noi anunțuri ale celorlalți.

În plus, acest anunț este primul care se referă la instalarea unor unități de stocare de capacitate semnificativă. Monsson nu a anunțat în comunicat, dar, potrivit unor informații din Ziarul Financiar, ar fi vorba despre 300 MW. Asta în condițiile în care, momentan, în România, există doar două unități de stocare, puse de EDP România la două parcuri din Dobrogea

Te-ar mai putea interesa și
De ce fiecare leu cheltuit într-un IMM produce efecte mult dincolo de bonul fiscal
De ce fiecare leu cheltuit într-un IMM produce efecte mult dincolo de bonul fiscal
În analiza economică, atenția este îndreptată frecvent către indicatorii mari: creștere economică, investiții străine, consum agregat sau politici fiscale. Aceștia sunt importanți, pentru......
FOTO Al 20-lea tren Alstom pentru România a fost recepționat pentru punerea în circulație cu călători
FOTO Al 20-lea tren Alstom pentru România a fost recepționat pentru punerea în circulație cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, astăzi, 01 iulie 2026, o echipă mixtă - formată din responsabili ...
Acordul comercial dintre UE şi SUA a intrat în vigoare
Acordul comercial dintre UE şi SUA a intrat în vigoare
Acordul comercial dintre Uniunea Europeană (UE) şi Statele Unite a intrat în vigoare miercuri, ceea ce permite Washingtonului ...
Cu cât au scăzut rezervele valutare ale BNR într-o lună – date oficiale
Cu cât au scăzut rezervele valutare ale BNR într-o lună – date oficiale
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României se situau la 30 iunie 2026 la nivelul de 63,493 miliarde de euro, în ...