CFR: MT a trimis o echipă a corpului de control pentru verificarea activităţii din acest an

CFR SA a anunţat că ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a trimis o echipă a corpului de control pentru verificarea activităţii începând cu 1 ianuarie şi asigură instituţia că va acorda sprijin şi pentru "o eventuală" extindere a acestuia pentru perioada anterioară.
Economica.net - vin, 12 apr. 2013, 08:19
CFR: MT a trimis o echipă a corpului de control pentru verificarea activităţii din acest an

„Managementul companiei anunţă public că orice control este binevenit, atunci când e făcut cu bună-credinţă şi transparenţă, şi nu ca un instrument de presiune, exprimându-şi disponibilitatea de a oferi întregul sprijin echipei de verificare”, se arată într-un comunicat al companiei.

CFR precizează că acelaşi sprijin va fi acordat şi pentru „o eventuală” extindere a controlului pentru perioada anterioară datei de 1 ianuarie.

Această extindere ar fi necesară pentru identificarea responsabililor pentru suspendarea licitaţiei de evaluare a activelor din toată ţara, ceea ce a provocat prejudicii importante companiei, prin creşterea impactului taxelor locale, de exemplu la Constanţa, potrivit administratorului reţelei feroviare publice.

„Licitaţia a fost suspendată pe 4 ianuarie 2013, cu 5 zile înainte de instalarea oficială a noului manager, pe motiv că este mai bine ca licitaţia să se desfăşoare la nivel regional, decât la nivel central, pentru toată ţara”, potrivit sursei citate.

În plus, extinderea verificărilor ar fi optimă pentru „aprofundarea” controlului dispus de CFR SA la Regionala CF Iaşi.

„Conducerea CFR SA este decisă să continue implementarea planului de transformare pozitivă a companiei, prin care a reuşit deja reduceri importante de costuri şi creşteri semnificative la capitolul încasări. Pe fondul reducerii arieratelor şi a rezolvării problemei stopajului la sursă, CFR SA se află în graficul stabilit împreună cu instituţiile financiare internaţionale. În acelaşi timp, vor continua atât procesul de recrutare a noilor directori ai Companiei, cât şi controalele demarate în teritoriu, indiferent de natura presiunilor sau a încercărilor de intimidare din partea factorului politic”, se mai arată în comunicat.

CFR SA a anunţat recent că acţiunea începută la începutul lunii aprilie de Corpul de Control la sucursala CREIR Iaşi se va prelungi în perioada următoare, după ce echipa de experţi a constatat o serie de nereguli semnificative în activitatea desfăşurată de diviziile Patrimoniu/Achiziţii şi Exploatare.

„Întrucât controlul efectuat a identificat o serie de abateri, care sunt departe de a fi izolate şi denotă o practică generalizată, conducerea CFR SA a dispus aprofundarea acestei acţiuni la nivelul sucursalei CREIR Iaşi, precum şi extinderea verificărilor şi la alte regionale din ţară”, a informat miercuri CFR.

Dimitris Sophocleous, fost manager la companii precum Romtelecom sau AD Pharma şi preşedintele Consiliului de Administraţie al dezvoltatorului imobiliar Impact, a preluat în ianuarie funcţia de director general al companiei CFR, în urma unui proces de recrutare de manageri profesionişti.

Administratorii CFR SA sunt, alături de Sophocleous, Lucian Isar (preşedinte), Enache Jiru, Dănuţ-Leonard Sandu şi Florian Raimund Kubinschi.

Reprezentanţii companiei au arătat recent că AGA CFR, companie controlată de Ministerul Transporturilor, ar trebui să ia la 17 aprilie o decizie privind planul de administrare propus de CA.

Te-ar mai putea interesa și
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur de 1.000 de locuri de muncă, în cadrul celei mai ample runde de......
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Heliodor Solar Innovations, o companie locală controlată de compania turcă Defic Globe, a primit de la ANRE autorizația ...
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în ...