„Diferenţa de pe Transfermarkt nu s-a văzut în teren!” – Calculele după eşecul în faţa armenilor

Naționala de fotbal a României a jucat primele trei meciuri din campania de calificare la turneul final al Cupei Mondiale 2022. „Tricolorii” au învins mai întâi Macedonia de Nord (3-2. pe teren propriu), apoi au pierdut în fața Germaniei (0-1, pe teren propriu) și în fața Armeniei (2-3, în deplasare).
Ion Dobreanu - vin, 02 apr. 2021, 09:57

Potrivit majorității opiniilor oamenilor de fotbal, echipa antrenată de Mirel Rădoi mai are șanse de calificare similare cu probabilitatea ca un jucător să câștige un jackpot pe Vlad Cazino.

Deși s-au soldat tot cu zero puncte în clasamentul grupei J de calificare, cele două înfrângeri au fost percepute diferit, în raport cu cotele de piață ale jucătorilor care s-au înfruntat pe teren.

„Noi, cei din staff, suntem primii care își reproșează, începând de la primul 11, schimbări, unde am făcut pressing, cine să construiască, cine să iasă cu mingea la picior. Avem foarte multe lucruri de corectat. Ne putem considera primii vinovați mereu la înfrângere”, a spus Mirel Rădoi, după eșecul în fața nemților. Selecționerul s-a referit la diferența de valoare de pe hârtie: „Am înfruntat jucători care costă aproape 1 miliard. Nu cred că diferența pe care o arată Transfermarkt s-a arătat pe teren, chiar dacă Germania a avut ocazii mari. Cu puțin noroc, puteam spera la un punct, care nu știu dacă era meritat pe toată durata celor 90 de minute”.

În acest moment, pe site-ul de referință Transfermarkt.com, jucătorii români cu cea mai mare cotă de piață sunt Răzvan Marin (mijlocaș central, 24 de ani, Cagliari) – 12 milioane de euro, Dennis Man (atacant, 22 de ani, Parma) – 11 milioane de euro și Valentin Mihăilă (atacant, 21 de ani, Parma) – 8,5 milioane de euro. În total, lotul României valorează 94,35 milioane de euro.

Comparativ, cei mai scumpi jucători germani sunt Josua Kimmich (mijlocaș central, 26 de ani, Bayern Munchen) – 90 de milioane de euro și Marc-André ter Stegen (portar, 28 de ani, FC Barcelona) – 75 de milioane. Urmează trei fotbaliști care valorează câte 70 de milioane de euro: Leon Goretzka (mijlocaș central, 26 de ani, Bayern Munchen), Serge Gnabry (mijlocaș ofensiv, 25 de ani, Bayern Munchen) și Leroy Sane (mijlocaș ofensiv, 25 de ani, Bayern Munchen).

Lotul antrenat de Joachim Low valorează 942 de milioane de euro, de zece ori mai mult decât prețul total al internaționalilor români.

Contra Germaniei, naționala României a avut o prestație bună, „tricolorii” ratând mai multe ocazii de a egala. Cea mai mare i-a aparținut lui Nicolae Stanciu, care a pătruns în careul mic și a șutat în plasa laterală, la ultimul atac.

O cu totul altă interpretare a avut-o înfrângerea în fața Armeniei, chiar dacă echipa gazdă a întors scorul de la 1-2 în contextul superiorității numerice, George Pușcaș fiind eliminat după o intrare periculoasă.

Cei mai scumpi jucători armeni sunt Sergis Adamyan (atacant, 27 de ani, Hoffenheim) – 3,5 milioane de euro, Khoren Bayramyan (fundaș stânga, 29 de ani, FK Rostov) – 3 milioane de euro și Tigran Barseghyan (mijlocaș ofensiv, 27 de ani, FC Astana) – 2 milioane de euro. Doar patru dintre jucătorii avuți la dispoziție de Joaquín Caparrós valorează peste 1 milion de euro, cota de piață totală a internaționalilor armeni fiind de 16,8 milioane de euro.

În concluzie, calculele hârtiei contează prea puțin în calculele calificării, dacă nu există un sistem prin care valoarea individuală a jucătorilor să contribuie la forța grupului.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție în brokerajul de asigurări. Antonio Babeti, fost Globasig, vrea să redevină antreprenor, după ce și-a vândut prima companie către liderul Safety Broker, unde a fost un an director
Tranzacție în brokerajul de asigurări. Antonio Babeti, fost Globasig, vrea să redevină antreprenor, după ce și-a vândut ...
Antonio Babeti, fondatorul Globasig, intermediar de asigurări important vândut la începutul anului 2024 către Safety Broker, liderul pieței, unde Babeti a fost și angajat, vrea să redevină......
Energie solară pentru fabricile de mâncare. Grupul Carmistin a luat autorizația de la ANRE pentru două parcuri fotovoltaice
Energie solară pentru fabricile de mâncare. Grupul Carmistin a luat autorizația de la ANRE pentru două parcuri fotovoltaice
Avicarvil, unul dintre cei mai mari producători de carne de pui din România, parte a grupului antreprenorial Carmistin, ...
Topul rentabilității în comerțul alimentar. Cine a fost cel mai profitabil dintre Kaufland, Lidl, Mega Image sau Carrefour. Surpriza produsă de francezi
Topul rentabilității în comerțul alimentar. Cine a fost cel mai profitabil dintre Kaufland, Lidl, Mega Image sau Carrefour. ...
Dintre cele mai mari zece lanțuri de magazine alimentare, trei au pierdut bani anul trecut, surpriza venind de la Carrefour, ...
Cea mai nouă bancă de stat e sub presiune. BID pierde un miliard de euro, dacă nu își numeste conducerea până în decembrie
Cea mai nouă bancă de stat e sub presiune. BID pierde un miliard de euro, dacă nu își numeste conducerea până în ...
Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) funcționează de șapte luni cu o conducere interimară. Cea de-a doua prelungire ...