Cîţu: Vaccinarea şi respectarea măsurilor sanitare – soluţiile sigure pentru redeschiderea sectorului HoReCa după 1 iunie

Vaccinarea şi respectarea măsurilor sanitare rămân soluţiile sigure în perspectiva redeschiderii sectorului HoReCa după 1 iunie, a afirmat premierul Florin Cîţu, marţi, la finalul întrevederii pe care a avut-o cu reprezentanţii Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România.
AGERPRES - mar, 06 apr. 2021, 13:58
Cîţu: Vaccinarea şi respectarea măsurilor sanitare - soluţiile sigure pentru redeschiderea sectorului HoReCa după 1 iunie

„Vrem să găsim împreună soluţii pentru a redeschide, în condiţii de siguranţă sanitară, industria ospitalităţii şi toţi românii să aibă acces la aceste servicii, să-şi poată petrece concediul în ţară. Vaccinarea şi respectarea măsurilor sanitare rămân soluţiile sigure în perspectiva redeschiderii acestui sector, aşa cum ne-am propus, după 1 iunie. Apreciez deschiderea partenerilor mei de dialog şi sprijinul oferit pentru a încuraja vaccinarea personalului HoReCa înainte de reluarea activităţii în acest sector. Va fi un semnal bun pentru întreaga populaţie şi un pas înainte pentru reluarea activităţilor turistice”, a scris Florin Cîţu pe pagina de Facebook a Guvernului.

Potrivit acestuia, calendarul livrării dozelor şi creşterea capacităţii de vaccinare sunt „premise sigure” că va continua în ritm susţinut campania de imunizare anti-COVID-19.

„Sper ca oamenii să aibă încredere şi să înţeleagă că vom putea reveni la viaţa de dinainte de pandemie doar atingând un anumit prag de imunizare a populaţiei, iar vaccinarea ne oferă această şansă. Bineînţeles, este nevoie să respectăm în continuare măsurile de prevenire a răspândirii virusului”, a completat Cîţu.

Totodată, şeful Executivului a punctat în întâlnirea cu reprezentanţii HoReCa faptul că Guvernul are în vedere „condiţionarea accesului cetăţenilor la serviciile industriei ospitalităţii şi hoteliere de dovada vaccinării”.

„Nu vrem să discriminăm pe nimeni şi nu sunt adeptul ideii de a diviza populaţia în ‘vaccinaţi’ şi ‘nevaccinaţi’. În niciun caz nu vrem să limităm călătoriile românilor în ţară pe baza acestui criteriu. De asemenea, vom respecta deciziile care vor fi luate la nivelul Uniunii Europene privind certificatul verde în privinţa deplasărilor internaţionale. Cetăţenii României trebuie să se bucure de toate drepturile şi libertăţile europene”, a afirmat Cîţu.

Premierul mai precizează că Executivul va continua consultările cu reprezentanţii operatorilor din domeniu atât la nivelul comitetului interministerial care are rolul să pregătească „revenirea la normalitate” începând cu 1 iunie 2021, cât şi în ceea ce priveşte aplicarea măsurilor de sprijin destinate operatorilor HoReCa afectaţi de pandemie, prelungirea unora dintre ele sau, după caz, introducerea unor măsuri noi.

Te-ar mai putea interesa și
Diplomație fără limite: Fost ministru maghiar în guvernul Orban devine angajat BYD
Diplomație fără limite: Fost ministru maghiar în guvernul Orban devine angajat BYD
Într-o mișcare strategică de personal care evidențiază fenomenul „ușilor rotative” între zona guvernamentală și sectorul privat, fostul ministru de externe al Ungariei în guvernul......
Criza provocată de războiul din Iran ar putea duce la restructurarea companiilor aeriene europene cu probleme (analiză Reuters)
Criza provocată de războiul din Iran ar putea duce la restructurarea companiilor aeriene europene cu probleme (analiză ...
Pe măsură ce reluarea conflictului din Golf Persic duce la creşterea preţurilor petrolului, investitorii şi directorii ...
De ce a votat reprezentantul Ministrerului Energiei împotriva reevaluării proiectului SMR de la Doicești
De ce a votat reprezentantul Ministrerului Energiei împotriva reevaluării proiectului SMR de la Doicești
Cristian Bușoi, secretar de stat la Ministerul Energiei, a explicat că propunerea nu viza aprobarea unei strategii sau ...
FIFA: Atacurile de phising associate turneului au crescut cu 500%. Ce măsuri pot lua firmele dacă datele le-au fost deja compromise. Companiile sunt expuse prin conturile angajaților
FIFA: Atacurile de phising associate turneului au crescut cu 500%. Ce măsuri pot lua firmele dacă datele le-au fost deja ...
Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. O analiză cyber_Folks pe aproape 500.000 ...