SUA iau în calcul trimiterea de nave de război în Marea Neagră pentru a sprijini Ucraina

Statele Unite iau în calcul trimiterea de nave de război în Marea Neagră în următoarele săptămâni, într-o demonstraţie de sprijin pentru Ucraina şi pe fondul unei prezenţe militare crescute a Rusiei la frontiera de est a acestei ţări, au declarat surse militare la postul de televiziune CNN, transmite vineri EFE.
AGERPRES - vin, 09 apr. 2021, 13:01
SUA iau în calcul trimiterea de nave de război în Marea Neagră pentru a sprijini Ucraina

Marina americană operează în mod obişnuit în această mare, însă o desfăşurare de nave de luptă americane ar trimite Moscovei un mesaj specific potrivit căruia SUA urmăresc îndeaproape manevrele din această zonă, potrivit surselor citate.

CNN precizează că Washingtonul trebuie să trimită o notificare cu 14 zile înainte potrivit căreia intenţionează să desfăşoare nave în Marea Neagră, în contextul în care trecerea navelor prin aceste ape este reglementată printr-un tratat internaţional din 1936, Convenţia de la Montreux, care îi conferă Turciei controlul asupra strâmtorilor. Deocamdată nu se ştie faptul dacă notificarea a fost sau nu trimisă.

Sursele citate de CNN – între care un funcţionar al Departamentului Apărării care nu a fost identificat – au subliniat că Marina SUA continuă să trimită avioane de recunoaştere în spaţiul aerian internaţional de deasupra Mării Negre, pentru a monitoriza activitatea navală rusă şi orice fel de mişcare de trupe în provincia ucraineană Crimeea, anexată de Rusia în 2014. Miercuri, două bombardiere americane B-1 au realizat misiuni deasupra Mării Egee.

Deşi SUA nu percep comasarea de forţe ruse în zonă drept o acţiune ofensivă, funcţionarul american a explicat la CNN că, ”dacă lucrurile se schimbă, vom fi pregătiţi să răspundem”. Potrivit declaraţiilor sursei citate, ruşii realizează manevre şi exerciţii militare, iar serviciile de informaţii americane nu ştiu despre existenţa vreunui ordin militar de la Moscova pentru realizarea de acţiuni suplimentare, însă sunt conştiente că acest lucru s-ar putea schimba în orice moment.

Administraţia preşedintelui Joe Biden şi comunitatea internaţională şi-au exprimat preocuparea faţă de creşterea tensiunii între Ucraina şi Rusia. În ultimele săptămâni, preşedintele Biden, secretarul de stat Antony Blinken, secretarul apărării Lloyd Austin, şeful Statului Major al SUA, Mark Milley, şi consilierul Casei Albe pe probleme de securitate naţională, Jake Sullivan, au abordat cu omologi ucraineni acest subiect. Iar joi, secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a declarat că acţiunile Rusiei sunt ”profund îngrijorătoare”.

Te-ar mai putea interesa și
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
Lucrările la tunelul Boiţa 1, situat pe secţiunea Boiţa - Cornetu a Autostrăzii Sibiu - Piteşti (A1), au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%, după finalizarea străpungerii ambelor galerii, a......
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul șefului CNAIR
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul ...
Cea de-a doua galerie a tunelului Boița 1 din secțiunea 2 a Autostrăzii A1 Sibiu - Pitești a fost străpunsă duminică, ...
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie cât două centrale de la Cernavodă.
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie ...
Sistemul energetic românesc ar urma să beneficieze de un aport substanțial al energiei eoline în săptămâna ce vine, ...
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera construcția
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera ...
Ucraina lucreză alături de cercetători britanici și polonezi la un proiect pilot de centrală geotermală, care se va ...