Lege privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale – promulgată de Iohannis. ANAF poate bloca resurse economice

Legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 37/2019 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale a fost promulgată, vineri, de preşedintele Klaus Iohannis.
AGERPRES - vin, 09 apr. 2021, 13:43
Lege privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale - promulgată de Iohannis. ANAF poate bloca resurse economice

Potrivit actului normativ, „pentru asigurarea cadrului general de cooperare în domeniul punerii în aplicare în România a sancţiunilor internaţionale, se înfiinţează Consiliul interinstituţional”. Respectivul consiliu este format din reprezentanţi ai ministerelor Afacerilor Externe, Justiţiei, Afacerilor Interne, Apărării Naţionale, ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ai Ministerului pentru Mediul de Afaceri, ai Ministerului Transporturilor, SRI, SIE, ai Băncii Naţionale a României, ai Autorităţii de Supraveghere Financiară, ai Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor.

OUG prevede că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală creează şi gestionează baza de date cu privire la fonduri şi resurse economice blocate.

De asemenea, controlul punerii în aplicare a sancţiunilor internaţionale de blocare a resurselor economice se face de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

După primirea înştiinţării în acest sens şi după cercetările necesare, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală „dispune, prin ordin al preşedintelui, fără întârziere, blocarea fondurilor sau a resurselor economice care se află în proprietatea, sunt deţinute de sau se află sub controlul, direct sau indirect, al persoanelor fizice ori juridice care au fost identificate ca fiind persoane sau entităţi desemnate”.

Respectiva OUG a fost emisă în 2019 de către Executivul condus de Viorica Dăncilă, a fost dezbătută în Parlament începând din luna septembrie a aceluiaşi an şi a fost trimisă spre promulgare preşedintelui României pe 24 martie anul acesta. AGERPRES/(AS – autor: Oana Ghiţă, editor: Florin Marin)

Te-ar mai putea interesa și
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din acest an cauzate de temperaturile foarte mari. 15 TWh de energie electrică nu au fost produși
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din ...
Compania franceză EdF, cel mai mare producător de energie electrică din nuclear din Europa, își va accelera planul de adaptare la schimbările climatice pentru parcul său de reactoare, după ce......
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu entuziasm
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu ...
Primarul general al Capitalei, liberalul ciprian Ciucu, afirmă, în legătură cu decizia luată sâmbătă după-amiază ...
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Mihail Sturdza" al judeţului Iaşi intervin, ...
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone care au intrat în spațiul aerian național au fost doborâte la câteva minute de la intrare, anunță Radu ...