America se pregăteşte să trimită nave de război în Marea Neagră pentru a sprijini Ucraina – presă

Statele Unite iau în calcul trimiterea de nave de război în Marea Neagră în următoarele săptămâni, într-o demonstraţie de sprijin pentru Ucraina şi pe fondul unei prezenţe militare crescute a Rusiei la frontiera de est a acestei ţări, au declarat surse militare la postul de televiziune CNN, transmite vineri EFE.
AGERPRES - vin, 09 apr. 2021, 15:02
America se pregăteşte să trimită nave de război în Marea Neagră pentru a sprijini Ucraina - presă

Marina americană operează în mod obişnuit în această mare, însă o desfăşurare de nave de luptă americane ar trimite Moscovei un mesaj specific potrivit căruia SUA urmăresc îndeaproape manevrele din această zonă, potrivit surselor citate.

CNN precizează că Washingtonul trebuie să trimită o notificare cu 14 zile înainte potrivit căreia intenţionează să desfăşoare nave în Marea Neagră, în contextul în care trecerea navelor prin aceste ape este reglementată printr-un tratat internaţional din 1936, Convenţia de la Montreux, care îi conferă Turciei controlul asupra strâmtorilor. Deocamdată nu se ştie faptul dacă notificarea a fost sau nu trimisă, scrie Agerpres.

Sursele citate de CNN – între care un funcţionar al Departamentului Apărării care nu a fost identificat – au subliniat că Marina SUA continuă să trimită avioane de recunoaştere în spaţiul aerian internaţional de deasupra Mării Negre, pentru a monitoriza activitatea navală rusă şi orice fel de mişcare de trupe în provincia ucraineană Crimeea, anexată de Rusia în 2014. Miercuri, două bombardiere americane B-1 au realizat misiuni deasupra Mării Egee.

Deşi SUA nu percep comasarea de forţe ruse în zonă drept o acţiune ofensivă, funcţionarul american a explicat la CNN că, ”dacă lucrurile se schimbă, vom fi pregătiţi să răspundem”. Potrivit declaraţiilor sursei citate, ruşii realizează manevre şi exerciţii militare, iar serviciile de informaţii americane nu ştiu despre existenţa vreunui ordin militar de la Moscova pentru realizarea de acţiuni suplimentare, însă sunt conştiente că acest lucru s-ar putea schimba în orice moment.

Administraţia preşedintelui Joe Biden şi comunitatea internaţională şi-au exprimat preocuparea faţă de creşterea tensiunii între Ucraina şi Rusia. În ultimele săptămâni, preşedintele Biden, secretarul de stat Antony Blinken, secretarul apărării Lloyd Austin, şeful Statului Major al SUA, Mark Milley, şi consilierul Casei Albe pe probleme de securitate naţională, Jake Sullivan, au abordat cu omologi ucraineni acest subiect. Iar joi, secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a declarat că acţiunile Rusiei sunt ”profund îngrijorătoare”.

Te-ar mai putea interesa și
Prețul energiei electrice a sărit pragul de 1.000 de lei/MWh bandă în piața la termen, pentru iarna viitoare. CE Oltenia a bifat un nou succes
Prețul energiei electrice a sărit pragul de 1.000 de lei/MWh bandă în piața la termen, pentru iarna viitoare. CE Oltenia ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune, a reușit să vândă energie cu livrare în primul trimestru al anului viitor cu peste......
O fabrică din România își caută locul în noua industrie auto. Turcii de la Erdemir pariază pe fosta COS Târgoviște pentru a alimenta cererea de mașini electrice din SUA și Europa
O fabrică din România își caută locul în noua industrie auto. Turcii de la Erdemir pariază pe fosta COS Târgoviște ...
Erdemir România, parte a grupului turc OYAK Mining Metallurgy, care deține la Târgoviște o fabrică de metalurgie pentru ...
Angajaţii străini din România rămân la munci grele atunci când românii renunţă. Sunt foarte disciplinaţi şi punctuali INTERVIU
Angajaţii străini din România rămân la munci grele atunci când românii renunţă. Sunt foarte disciplinaţi şi punctuali ...
"Din ce ne transmit de obicei angajatorii, lucrătorii străini sunt, în general, foarte punctuali și foarte disciplinați, ...
România a ajuns printre cele mai îndatorate țări. Vom lua bani de la extern la dobânzi fără precedent
România a ajuns printre cele mai îndatorate țări. Vom lua bani de la extern la dobânzi fără precedent
România a ajuns a patra țară din Uniunea Europeană ca nivel al dobânzilor aferente datoriei publice plătite din PIB. ...