Zeci de posturi disponibile la a patra ediţie a Târgului de Carieră Feroviară

11 companii din domeniul feroviar, precum Grup Ferovier Român, Cargo Trans Vagon SA, Alstom Transport sau Vest Trans Rail angajează personal în cadrul CFiR, singura platformă de resurse umane care se ocupă strict de domeniul feroviar şi cel al transportului urban pe şină.
AGERPRES - D, 11 apr. 2021, 12:48
Zeci de posturi disponibile la a patra ediţie a Târgului de Carieră Feroviară

CFiR, singura platformă de resurse umane care se ocupă strict de domeniul feroviar şi cel al transportului urban pe şină, organizează online, în perioada 20 – 21 aprilie, a patra ediţie a Târgului de Carieră Feroviară în România, potrivit Agerpres. La eveniment, care se bucură de colaborarea cu câteva instituţii de învăţământ cu profil tehnic, sunt prezente 11 companii, care oferă zeci de posturi.

„Târgul de Carieră Feroviara în România reprezintă pentru persoanele interesate şansa de a-şi începe sau consolida o carieră în acest domeniu, de a intra în contact direct cu angajatorii”, se menţionează într-un comunicat al organizatorilor.

Astfel, Grup Feroviar Român (GFR) are disponibile posturi de: lăcătuş montator agregate energetice şi de transport (LAMET), lăcătuş montator agregate energetice şi de transport (lmaet), electrician – activitate locomotive, şef de tren, şef manevră, mecanic de locomotivă, manevrant de vagoane.

Cargo Trans Vagon S.A. angajează instructor tracţiune, TRANSFEROVIAR GRUP S.A. angajează inginer pentru Departamentul Ofertare, BAICONS IMPEX SRL angajează inginer topograf, iar CONTRAIL MACHINERY S.R.L. are nevoie de prelucrător prin aşchiere – strungar. De asemenea, TPF Inginerie angajează diriginte de şantier – instalaţii de electrificare şi energoalimentare iar ARCADA COMPANY are nevoie de inginer execuţie CFDP.

Compania ALSTOM Transport are disponibile posturi de: controlor calitate, inginer proiectant instalatii electrice, inginer verificare şi validare ERTMS, operator logistică – manipulant marfă, operator mentenanţă – electrician, operator mentenanţă – electronist, operator mentenanţă – strungar / frezor, lăcătuş întreţinere şi reparaţii, buyer – achiziţii, responsabil tehnic, montatori / ajutori montatori, electromecanic / electrician – Proiect SS&I, mecanic de locomotivă, excavatorist, operator depozit, mecanic drezină pantograf .

De asemenea, Vest Trans Rail, operator de transport feroviar cu capital privat cu sediul în Ploieşti, angajează personal autorizat în funcţia de şef de tren, cu domiciliul în zona Craiova, Piatra Olt, Ploieşti, Bucureşti, Braşov, Arad, Simeria, Turda, Constanţa.

UNICOM Tranzit face angajări pentru punctul de lucru Feteşti, cu contract pe perioada nedeterminată, pentru următoarele posturi: macaragiu pod rulant şi
automacara, gestionar depozit piese de schimb, materiale şi combustibili, vopsitor industrial, sudor reparaţii vagoane de marfă, lăcătuş mecanic (LMAET) reparaţii vagoane de marfă, inginer tehnolog – normator producţie, inspector de calitate, inginer coordonator proces sudură, inginer mecanic – prelucrări mecanice, electrician întreţinere şi reparaţii locomotive, lăcătuş mecanic reparaţii locomotive, tehnician reparaţii locomotive, inginer MR – reparaţii locomotive.

DB Cargo Romania are disponibile posturi de: electrician reparaţii locomotive, RTV, şef de tren şi mecanic de locomotivă.

Au fost semnate un protocol de colaborare între Carieră Feroviară şi Universitatea din Craiova şi unul între Club Feroviar şi Universitatea din Craiova, cu scopul de a atrage cât mai mulţi studenţi către o carieră în domeniul feroviar şi cel al transportului urban pe şină. Prin acest parteneriat, Universitatea din Craiova îşi propune să atragă mai multe companii care să ofere stagii de practică şi internship pentru studenţii proprii, cu posibilitatea de angajare, precum şi să îşi promoveze proiectele în care este
implicată şi care sunt de interes public.

Cei interesaţi să participe la târg trebuie să aibă cont şi să îşi completeze CV-ul pe platforma CFiR şi să urmărească ofertele angajatorilor pe site-ul târgului. După ce se vor se înscrie la interviuri şi vor obţine confirmarea din partea angajatorului, vor trebui sa se asigure ca au acces la aplicaţia Zoom, cu cameră şi microfon, prin care vor susţine interviul.

Te-ar mai putea interesa și
Vicepreşedintele CSM spune că există ‘un nivel de frustrare foarte ridicat’ printre magistraţi în legătură cu pensionarea
Vicepreşedintele CSM spune că există ‘un nivel de frustrare foarte ridicat’ printre magistraţi în legătură ...
- Procurorul Bogdan Staicu, vicepreşedinte al CSM, a declarat marţi că în rândul magistraţilor există "un nivel de frustrare foarte ridicat" în legătură cu noile condiţii de pensionare iar......
Băncile nu au participat marţi la sesiunea de oferte necompetitive aferentă licitaţiei de luni
Băncile nu au participat marţi la sesiunea de oferte necompetitive aferentă licitaţiei de luni
Băncile nu au participat marţi la sesiunile de oferte necompetitive aferente licitaţiilor de luni, când Ministerul Finanţelor ...
Zborurile Wizz Air în Israel, Dubai, Abu Dhabi, Amman şi Arabia Saudită, suspendate până pe 7 martie
Zborurile Wizz Air în Israel, Dubai, Abu Dhabi, Amman şi Arabia Saudită, suspendate până pe 7 martie
Wizz Air îşi ajustează operaţiunile ca răspuns la recentele restricţii ale spaţiului aerian din regiune, în urma ...
Electro-Alfa International a debutat marţi pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti
Electro-Alfa International a debutat marţi pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti
Electro-Alfa International, companie românească cu peste 35 de ani de experienţă în domeniul echipamentelor electrice ...