Fostul premier Romano Prodi, propus pentru preşedinţia Italiei

Fostul premier italian Romano Prodi a fost propus cu insistenţă la acest sfârşit de săptămână pentru a-l succeda pe preşedintele Giorgio Napolitano, în contextul alegerilor care se vor desfăşura în această săptămână în Parlamentul italian, relatează AFP.
Economica.net - lun, 15 apr. 2013, 08:13
Fostul premier Romano Prodi, propus pentru preşedinţia Italiei

„Consider intolerabil că anumite persoane îşi pot imagina că Prodi poate fi exclus” din rândul posibililor candidaţi, a afirmat Nichi Vendola, conducător influent al stângii, referindu-se la declaraţiile lui Silvio Berlusconi din timpul unei manifestaţii la Bari (sudul Italiei), potrivit cărora „dacă va fi el, mai bine să plece toţi în străinătate”.

Liderul dreptei îl consideră pe Prodi, care l-a învins de două ori în alegerile legislative, ca cel mai mare adversar al său, dorind cu orice preţ să împiedice centrul-stânga (ultramajoritar în rândul marilor electori care vor alege noul preşedinte) să-l aleagă.

Numele fostului preşedinte al Comisiei Europene, „părintele fondator” al monedei euro, figurează totodată printre cele zece personalităţi selectate de contestatarii eurosceptici ai Mişcării 5 Stele, condusă de fostul actor Beppe Grillo.

M5S a organizat un vot on-line sâmbătă la care au participat cele 48.000 de persoane înscrise, care şi-au exprimat preferinţa îndeosebi pentru Prodi, alături de alte personalităţi ca Stefano Rodota sau directorul fundaţiei Emergencz Gino Strada. Un alt vor pe internet este prevăzut pentru luni, pentru departajare.

Pledoaria lui Vendola, aliat liderului centrului-stânga Pier Luigi Bersani, implicat în dificilele negocieri cu PdL-ul lui Berlusconi, pentru a găsi o figură prezidenţială de consens, a declanşat reacţii ostile din partea taberei lui Berlusconi.

„Este numele care accentuează divizarea, trebuie un garant (al Constituţiei), nu un conducător politic antagonic unei părţi relevante a ţării, reprezentată de PdL”, a apreciat un apropiat al lui Berlusconi, Maurizio Sacconi.

„Bersani şi Vendola vor un «contrafort», ei intenţionează să ofenseze zece milioane de italieni care au ales coaliţia lui Berlusconi, care ar fi exclus din cele mai înalte funcţii din stat”, a adăugat Daniele Capezzone, un alt membru important al PdL.

Centrul-stânga, care de la alegerile legislative de la sfârşitul lunii februarie dispune de majoritate absolută în Camera Deputaţilor dar nu şi în Senat, unde se află aproape la egalitate cu M5S şi dreapta, şi-a adjudecat preşedinţiile celor două camere.

„Vetourile împotriva lui Prodi ar fi inacceptabile atât pentru dreapta cât şi pentru stânga, ţinând cont de profilul său internaţional de prim rang”, a răspuns Graziano Delrio, un membru de rang înalt al PD, subliniind că „preşedintele a devenit instituţia care garantează credibilitatea Italiei, din cauza neîncrederii generalizate în clasa noastră politică”.

Te-ar mai putea interesa și
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cu majorări de 39,46%, 37,61% şi, respectiv,......
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât ...
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.