Muntenegru închide provizoriu un al doilea capitol în cadrul negocierilor de aderare la UE

Muntenegrul a închis luni, în mod provizoriu, un al doilea capitol în cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană (UE), însă drumul până la o aderare deplină la blocul european este lung, relatează AFP.
Economica.net - lun, 15 apr. 2013, 11:20
Muntenegru închide provizoriu un al doilea capitol în cadrul negocierilor de aderare la UE

Capitolul închis provizoriu luni între autorităţile de la Bruxelles şi cele de la Podgoriţa vizează Educaţia şi Cultura (Capitolul 26). În decembrie, UE şi Muntenegru au închis provizoriu capitolul privind Ştiinţa şi Cercetarea.

Cele 35 de capitole de negociere acoperă toate aspectele dreptului comunitar. Fiecare capitol corespunde unui domeniu specific (de exemplu Transporturi, Energie, Politică Economică şi Monetară, Agricultură, Pescuit, Energie, Fiscalitate, Justiţie) şi vizează să verifice dacă legislaţia naţională a ţărilor candidate este conformă dreptului european.

Muntenegru este candidat la aderare din 2010. Şefii de stat şi de guverne ai statelor membre UE au aprobat lansarea negocierilor de aderare în iunie.

Oficiali europeni au afirmat, în mai multe rânduri, că Muntenegrul are cu siguranţă un viitor european, dar ei insistă ca autorităţile din această fostă republică iugoslavă să se angajeze să garanteze independenţa justiţiei şi să lupte împotriva crimei organizate şi corupţiei.

Capitolele privind Justiţia nu au făcut, până în prezent, obiectul unor negocieri.

Te-ar mai putea interesa și
Dronă detectată în zona localităţii Chilia Veche
Dronă detectată în zona localităţii Chilia Veche
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o dronă ce evolua în zona localităţii Chilia Veche, în proximitatea......
Grindeanu, Simion și Ivan acuzați de trădare, după ce ambasadoarea SUA în Grecia a declarat că SUA ar fi fost implicată în demiterea guvernului Bolojan – Mediafax
Grindeanu, Simion și Ivan acuzați de trădare, după ce ambasadoarea SUA în Grecia a declarat că SUA ar fi fost implicată ...
Sorin Grindeanu, George Simion și Bogdan Ivan sunt acuzați de trădare, după ce Ambasadoarea SUA în Grecia, o apropiată ...
„80% din stocul de hoteluri și de atracții turistice din România vine din comunism. Există oportunități de investiții”. Cine spune asta
„80% din stocul de hoteluri și de atracții turistice din România vine din comunism. Există oportunități de investiții”. ...
Călin Ile, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști din piața hotelieră, a fost invitatul celui mai recent episod din ...
SUA şi China au convenit asupra reducerii reciproce a tarifelor cu 30 de miliarde de dolari şi deschiderea dialogului privind AI
SUA şi China au convenit asupra reducerii reciproce a tarifelor cu 30 de miliarde de dolari şi deschiderea dialogului privind ...
China şi Statele Unite au convenit asupra unui acord de reducere reciprocă a tarifelor vamale în valoare de 30 de miliarde ...