Angajaţii Mechel Câmpia Turzii au primit prime de Paşte de câte 200 de lei

 Angajaţii Mechel Câmpia Turzii au primit prime de Paşte de 200 de lei, iar muncitorii disponibilizaţi au primit diferenţa din salariile compensatorii, acţionarul companiei susţinând că nu mai există niciun fel de întârzieri la plata drepturilor băneşti la niciuna dintre unităţile Mechel din România.
Economica.net - lun, 15 apr. 2013, 12:23
Angajaţii Mechel Câmpia Turzii au primit prime de Paşte de câte 200 de lei

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de acţionarul Mechel, Invest Nikarom, luni s-a finalizat procesul de achitare a tuturor restanţelor salariale la Mechel Câmpia Turzii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Actualii angajaţi au primit salariul restant, avansul pentru luna aprilie, dar şi prima de Paşte. De asemenea, a fost achitat în întregime restul din suma aferentă salariilor compensatorii pentru persoanele disponibilizate în luna februarie 2013. Măsura face parte din planul de achitare integrală a obligaţiilor faţă de angajaţi şi de personalul disponibilizat anterior, plan pe care noul acţionar majoritar l-a anunţat după preluarea întreprinderilor Mechel din România. Sumele folosite provin din returnarea de TVA realizată recent de Guvernul României. Fondurile astfel obţinute au fost direcţionate cu celeritate către achitarea integrală a restanţelor salariale de la Mechel Câmpia Turzii”, se arată în comunicat.

Potrivit acestuia, în prezent nu mai există niciun fel de întârzieri la plata drepturilor băneşti la niciuna dintre întreprinderile Mechel Târgovişte, Ductil Steel Buzău, Mechel Câmpia Turzii, Laminorul Brăila, Ductil Steel Oţelu Roşu.

Liderul sindicatului de la Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că cei aproximativ 370 de angajaţi care îşi desfăşoară activitatea în combinat au primit prime de Paşte în valoare de 200 de lei.

Câteva sute de foşti angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii au protestat, din 27 februarie, faţă de neplata salariilor compensatorii, blocând de mai multe ori drumul european E 60. Conducerea Mechel Câmpia Turzii a propus plata eşalonată pe trei luni a salariilor compensatorii şi ca foştii angajaţi să taie utilaje casate pentru a le vinde la fier vechi pentru banii aferenţi acelor plăţi, dar angajaţii disponibilizaţi au fost nemulţumiţi de această soluţie.

În 20 martie, foştii angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii au primit un sfert din salariile compensatorii, ceea ce înseamnă câte 900 de lei, dar au continuat protestele. Vineri şi luni, foştii angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii au fost anunţaţi că primesc diferenţa de bani din salariile compensatorii, după ce în conturile societăţii au intrat 4,8 milioane de lei din rambursări de TVA.

Începând din iunie 2012, la Mechel Câmpia Turzii au fost disponibilizate colectiv, în mai multe etape, aproximativ 1.700 de persoane, astfel că au mai rămas în jur de 300 de angajaţi la secţia de Trăgătorie.

Grupul rus Mechel a vândut recent, pentru preţul simbolic de 230 de lei (52 euro), combinatele metalurgice pe care le deţinea în România, puternic îndatorate, către firma Invest Nikarom din Bucureşti, controlată de două persoane cu cetăţenie rusă.

Tranzacţia a vizat compania Mechel East Europe Metallurgical Division SRL şi combinatele Ductil Steel Buzău, Ductil Steel Oţelu Roşu, Mechel Câmpia Turzii, Mechel Târgovişte şi Laminorul Brăila.

Te-ar mai putea interesa și
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în jur de 83.000 de dolari, în scădere cu 34% față de vârful său, după ce......
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) ...
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...