Heidi a intrat oficial în proprietatea Kex Confectionery, după avizul Consiliului Concurenţei

Heidi Chocolat a intrat oficial în proprietatea Kex Confectionary, după ce Consiliului Concurenţei a dat undă verde tranzacţiei, producătorul de ciocolată urmând să funcţioneze ca entitate independentă în cadrul grupului din care face parte şi Kandia Dulce.
Economica.net - lun, 15 apr. 2013, 14:42
Heidi a intrat oficial în proprietatea Kex Confectionery, după avizul Consiliului Concurenţei

Kex a cumpărat Heidi Chocolat la sfârşitul anului trecut de la grupul elveţian Läderach.

„În urma realizării operaţiunii, Heidi va activa ca o entitate independentă a grupului Kex, managementul actual rămânând neschimbat, sub conducerea actualului director general. Atât Kandia, cât şi Heidi vor continua să aibă facilităţi de producţie separate, precum şi propriile vânzări, marketing şi alte capacităţi”, se arată în decizia Consiliului Concurenţei.

Potrivit Kex, marca premium Heidi are un ritm accelerat de creştere, activitate importantă la export şi potenţial de creştere în Europa Centrală şi de Est şi pe alte pieţe, intenţionând să intensifice livrările externe.

„Cu excepţia Anidor, deţinută de Kandia, părţile implicate în operaţiunea de concentrare economică notificată nu concurează pe segmentul premium, Kandia şi Heidi având concurenţi diferiţi”, se mai arată în decizie.

Principalii competitori ai Heidi pe segmentul premium sunt Lindt, Migros, Villar, Ritter sao Cote d’Or, în timp ce Kandia concurează cu multinaţionale precum Modelez (fostă Kraft), Ferrero şi Nestle.

În urma acestei tranzacţii, grupul Kex îşi consolidează poziţia a doua pe piaţa locală de ciocolată, cel mai important concurent fiind Modelez.

Heidi Chocolat a fost înfiinţată în anul 1994 şi are o capacitate de producţie situată în Pantelimon, lângă Bucureşti, cu peste 350 de angajaţi. Compania este focusată pe segmentul premium şi comercializează produsele sub brandul Heidi. Produsele Heidi sunt în mare parte tablete de ciocolată, dar portofoliul producătorului cuprinde, de asemenea, praline, batoane de ciocolată şi articole de sezon. Ciocolata Heidi este prezentă în peste 40 de ţări din întreaga lume.

Kandia are o tradiţie de 120 de ani, iar în 2010 a revenit în portofoliul familiei austriece Meinl, după câţiva ani în care a fost deţinută de gigantul Cadbury. Kandia Dulce a preluat la sfârşitul anului trecut compania Supreme Chocolat.

Te-ar mai putea interesa și
Eficiența energetică a locuinței începe la golurile din anvelopă
Eficiența energetică a locuinței începe la golurile din anvelopă
Investițiile în izolația pereților și a acoperișului pot fi compromise de ferestre și uși alese sau montate necorespunzător. Aceste elemente sunt zone de contact între interior și......
Tamer Sircali devine șeful diviziei militare a Otokar, cea care produce Cobra II pentru armata română
Tamer Sircali devine șeful diviziei militare a Otokar, cea care produce Cobra II pentru armata română
Otokar, principalul exportator de sisteme militare terestre din Turcia și companie a grupului Koç, l-a numit pe Tamer Sircali ...
Criza de motorină ar putea să se prelungească până în 2027 – AIE
Criza de motorină ar putea să se prelungească până în 2027 – AIE
Livrările limitate de motorină ar putea persista până anul viitor, în contextul în care diminuarea semnificativă a ...
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere de amânare, cu un an, a punerii în aplicare a dispoziţiilor specifice ...