Băsescu: Rata de absorbţie a fondurilor UE, de numai 13,5%, nu ne mulţumeşte

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, la Palatul Cotroceni, de faţă cu membrii Guvernului, că rata actuală de absorbţie a fondurilor structurale, de numai 13,5%, nu este mulţumitoare, adăugând că o mai bună atragere a banilor de la UE ar asigura o creştere economică mai ridicată.
Economica.net - lun, 15 apr. 2013, 16:12
Băsescu: Rata de absorbţie a fondurilor UE, de numai 13,5%, nu ne mulţumeşte

Băsescu a atras atenţia că la 1 ianuarie 2014, la începutul a exerciţiului bugetar multianual al UE pentru perioada 2014-2020, Guverul va trebuie să aibă pregătite „un număr mare de noi proiecte”.

„Avem o estimare, să spunem, pozitivă de creştere economică de 1,7% anul viitor, dar cu toate veştile bune, aş face nişte observaţii, nişte atenţionări legate de două aspecte. Primul este nevoia de a accelera absorbţia fondurilor de la Uniunea Europeană. Este clar că nu ne poate mulţumi absorbţia actuală de numai 13,5% şi mi se pare foarte important să ţinem cont de faptul că noul exerciţiu bugetar al UE începe la 1 ianuarie 2014, deci peste câteva luni, ceea ce ar însemna ca acea dată să ne găsească cu un număr mare de proiecte pregătite spre a se trece la implementarea lor”, a afirmat Băsescu.

El a subliniat că aceste probleme îl „frământă” şi a adăugat că este convins că şi membrii Guvernului sunt la fel de preocupaţi, având în vedere că o rată de absorbţie ridicată ar asigura o creştere economică mai mare şi locuri de muncă.

„Sunt câteva lucruri care mă frământă, sunt convins că vă frământă şi pe dumneavoastră şi dacă am reuşi o absorbţie mai bună şi din actualul exerciţiu bugetar al UE şi din viitorul, cu certitudine creşterea de 1,7% prognozată pentru anul viitor de agenţii de rating străine ar fi doar un reper extrem de jos faţă de ceea ce ar putea România. Cred că ar trebui să o facem pentru că avem nevoie de locuri de muncă”, a mai spus Băsescu.

La ceremonia de la Palatul Cotroceni a fost prezent şi ministrul Fondurilor Europene, Eugen Orlando Teodorovici. După finalul ceremoniei, şeful statului l-a chemat pe acesta, cei doi având o discuţie de câteva minute.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...