GfK Pulse România: Sectorul IT a crescut cu 73% în primele două luni ale anului

AGERPRES - mie, 14 apr. 2021, 12:10
GfK Pulse România: Sectorul IT a crescut cu 73% în primele două luni ale anului

Sectorul IT din România crescut, în primele două luni ale anului, cu 73% faţă de aceeaşi perioadă din 2020, în timp ce segmentul echipamentelor de birou a înregistrat un salt de 55,8%, relevă datele studiului GfK Pulse România, publicate miercuri.

Conform documentului, după un an 2020 în care vânzările din piaţa românească de bunuri de folosinţă îndelungată au crescut cu 12,5%, raportat la 2019, începutul lui 2021 vine cu o creştere de 25,9% înregistrată în ianuarie – februarie, faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent.

„Sectoarele care au înregistrat cele mai mari creşteri ale vânzărilor în anul 2020 au fost IT şi Office Equipment. Sectorul IT a avut o creştere a vânzărilor în România, conform GfK Market Intelligence, de 63,1% în anul 2020 faţă de 2019. În sectorul Echipamente de Birou valoarea vânzărilor a crescut cu 51,3% în aceeaşi perioadă. Iar aceste creşteri au continuat şi în primele luni ale anului 2021”, a declarat Iuliana Coman, Client Solution Specialist, Market Intelligence, GfK România.

La nivelul primelor două luni ale acestui an, sectorul IT a crescut în România cu 73%, în comparaţie cu intervalul similar din 2020, iar în sectorul Echipamente de Birou valoarea vânzărilor s-a majorat cu 55,8%.

În aceeaşi marjă, camerele video şi mouse-urile au consemnat creşteri de peste 70%, atât în anul 2020 faţă de anul 2019, precum şi în primele două luni din 2021 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

De asemenea, categoria computere portabile a crescut cu peste 50% în anul 2020, trend care continuă să fie prezent şi în primele luni ale anului 2021.

În cadrul Panelului de Retail, GfK colectează în mod regulat date de vânzări în peste 70 de ţări pentru produse electronice, foto, telecomunicaţii, IT, echipamente de birou, electrocasnice mari şi electrocasnice mici. Datele pentru America de Nord se bazează pe estimări.

Te-ar mai putea interesa și
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunţat că în cursul zilei de joi va depune la Parlament programul de guvernare şi lista Cabinetului de miniştri. ...
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, ...
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...