Ajutorul acordat de stat în 2021 pentru cultivarea ustoroiului este de 15 milioane de lei

Guvernul a aprobat joi programul de susţinere a producţiei de usturoi, resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis fiind de maximum 15 milioane de lei în acest an, a anunţat, joi, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
AGERPRES - J, 15 apr. 2021, 20:10
Ajutorul acordat de stat în 2021 pentru cultivarea ustoroiului este de 15 milioane de lei

„În şedinţa Guvernului din data de 15 aprilie 2021 a fost aprobată o Hotărâre care modifică şi completează Hotărârea nr. 108/2019 pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de usturoi” precum şi pentru stabilirea unor măsuri de verificare şi control al acesteia”, se menţionează în comunicatul ministerului.

Astfel, actul normativ aprobat stabileşte valoarea ajutorului de minimis în lei care se acordă beneficiarilor în anul 2021, respectiv 3.000 euro/ha la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană, la data de 30 septembrie 2020; resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis pentru anul 2021, respectiv maximum 15 milioane de lei, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 3,078 de milioane de euro, care se asigură din bugetul MADR pe anul 2021.

Citește și: APIA a început eliberarea adeverinţelor pentru schema de ajutor de stat „Bunăstarea animalelor” (economica.net)

De asemenea, au fost stabilite atât perioada în care se va realiza valorificarea producţiei (15 iunie – 22 noiembrie) cât şi termenul de depunere a documentelor justificative, respectiv până la data de 29 noiembrie.

MADR precizează că în actul normativ „se reformulează unele dispoziţii pentru o mai mare claritate, în acord cu prevederile Regulamentului de minimis în sectorul agricol şi cele ale legislaţiei naţionale”.

Potrivit sursei citate, pentru a fi consideraţi eligibili în cadrul acestei scheme de ajutor de minimis, producătorii agricoli trebuie să deţină o suprafaţă cultivată cu usturoi de minimum 3.000 mp şi să obţină o producţie de minimum 3 kg usturoi/10 mp.

Programul de susţinere a producţiei de usturoi se desfăşoară pe o perioada de trei ani, respectiv 2019 – 2021.

Din datele furnizate de Ministerul Agriculturii reiese că numărul beneficiarilor a crescut de trei ori în anul 2020 faţă de 2019, de la 341 la 1.096, în timp ce suprafaţa plantată în cadrul programului a înregistrat o creştere de aproape patru ori, de la 360 hectare, la 1.325 hectare.

Cu toate acestea, MADR precizează că, atât suprafaţa totală cultivată cu usturoi, cât şi producţia totală, au fost fluctuante de la an la an.

Sumele acordate în cadrul programului au fost de 4,551 milioane de lei în 2019, respectiv 976.524 euro, iar anul trecut au depăşit 7,5 milioane de lei (1,579 de milioane de euro).

România a înregistrat un declin cu peste 30% în ceea ce priveşte producţia de usturoi, de la circa 67.000 de tone în 2010, la numai 44.000 de tone în 2020, în timp ce importurile s-au majorat pentru a asigura consumul intern.

Citește și: Guvernul a aprobat ajutorul pentru susţinerea raselor de porci Bazna şi Mangaliţa (economica.net)

Suprafaţa totală cultivată cu usturoi în 2020 a fost de 9.389 de hectare, în timp ce în urma cu cinci ani depăşea 10.200 hectare.

Potrivit MADR, în anul 2017, România a importat 6.095 de tone de usturoi, în 2018 – 6.641 de tone, însă în 2019 cantitatea importată a scăzut la 4.772 de tone, în timp ce în primele 9 luni din 2020 s-au consemnat importuri totale de usturoi de 4.585 de tone.

La nivelul României, consumul de legume mediu anual pe locuitor se situează în jurul valorii de 155,9 kg, din care consumul de usturoi anual/cap de locuitor reprezintă 2,2 – 2,3 kilograme, respectiv 1,41% din consumul total de legume.

Te-ar mai putea interesa și
Cultivatorii de viță-de-vie au cerut ministrului Agriculturii punerea în funcțiune a sistemului antigrindină. Acesta însă nu poate fi repornit de un guvern demis a explicat demnitarul
Cultivatorii de viță-de-vie au cerut ministrului Agriculturii punerea în funcțiune a sistemului antigrindină. Acesta ...
Producătorii vitivinicoli cer punerea în funcţiune a sistemului naţional antigrindină pentru a proteja culturile de viţă-de-vie de pagubele provocate de grindină, însă programul necesar......
Groupama a deschis 520 de dosare de daună în toată țara ca urmare a furtunilor care au avut loc în ultimele zile. Cele mai multe sunt în zona București – Ilfov
Groupama a deschis 520 de dosare de daună în toată țara ca urmare a furtunilor care au avut loc în ultimele zile. Cele ...
Groupama a deschis 520 de dosare de daună la nivel naţional, în urma fenomenelor meteorologice extreme care au afectat ...
Construirea noii Stații de Transformare 110/20/10 kV Someșeni a depășit 70%. Proiectul va fi finalizat până la sfârșitul anului, anunță DEER
Construirea noii Stații de Transformare 110/20/10 kV Someșeni a depășit 70%. Proiectul va fi finalizat până la sfârșitul ...
Distribuție Energie Electrică Romania (DEER) anunță că lucrările aferente proiectului „Realizare stație de transformare ...
Norvegia va furniza 268 de milioane de euro pentru apărarea antiaeriană a Ucrainei
Norvegia va furniza 268 de milioane de euro pentru apărarea antiaeriană a Ucrainei
Norvegia a anunţat marţi că va furniza 3 miliarde de coroane (268 de milioane de euro) pentru apărarea antiaeriană a ...