Preţul petrolului Brent scade sub 100 dolari pe baril pentru prima dată din iulie 2012

Preţul petrolului Brent, de referinţă în Europa, şi-a continuat marţi scăderea abruptă, coborând sub pragul de 100 de dolari pe baril pentru prima dată din luna iulie a anului trecut, din cauza temerilor privind încetinirea creşterii economice mondiale, care afectează cererea, transmite Bloomberg.
Economica.net - mar, 16 apr. 2013, 09:34
Preţul petrolului Brent scade sub 100 dolari pe baril pentru prima dată din iulie 2012

Preţul petrolului Brent cu livrare în iunie a coborât pe bursa de mărfuri de la Londra cu până la 2,6%, la un minim de 98 de dolari pe baril. Ulterior, barilul a revenit la 99,5 dolari.

Petrolul s-a depreciat cu 10% de la începutul acestui an, după patru ani consecutivi de creştere.

Cotaţia ţiţeiului WTI cu livrare în mai, de referinţă în SUA, a scăzut totodată cu 3%, la 86,06 dolari pe baril, în sesiunea de tranzacţii electronice pe bursa de la New York. Pe piaţa americană, barilul se depreciază de patru şedinţe consecutive, cea mai îndelungată corecţie din acest an. Volumul tranzacţiilor futures depăşeşte de trei ori media ultimelor 100 de zile.

Volumul tranzacţiilor cu petrol cu livrare ulterioară pe bursa de la Londra este de cinci ori mai ridicat faţă de media ultimelor 100 de zile.

Declinul este alimentat de semnalele negative privind economia mondială. Analiştii anticipează că indicele ZEW privind încrederea în economia germană va scădea la minimul ultimelor trei luni. Totodată, în SUA, se estimează că stocurile de petrol au crescut săptămâna trecută la cel mai ridicat nivel din iulie 1990, situaţie care alimentează temerile privind scăderea cererii.

Coşul de referinţă al Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), format din 12 sortimente de ţiţei, s-a depreciat sub pragul de 100 de dolari pe baril pentru prima dată din luna iulie, la 98,56 dolari pe baril, a anunţat marţi secretariatul OPEC de la Viena.

Tot pe frontul economic, industria manufacturieră din regiunea New York a înregistrat în luna aprilie o creştere sub estimările analiştilor, iar indicele de situaţie economică pentru luna martie al Rezervei Federale din New York a scăzut puternic.

În China, Produsul Intern Brut a crescut în primul trimestru cu 7,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor oficiale anunţate luni. Cifrele s-au plasat sub estimările economiştilor, care anticipau un avans de 8%.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria părăsește „Coaliţia de Voinţă” a statelor care susțin Ucraina
Bulgaria părăsește „Coaliţia de Voinţă” a statelor care susțin Ucraina
Bulgaria s-a retras din "Coaliţia de Voinţă", ce reuneşte ţările europene care susţin Ucraina în războiul cu Rusia, decizie luată de noul premier bulgar Rumen Radev, care consideră că......
Novarion și Hubix împrumută 9,5 milioane euro de la UniCredit pentru o nouă etapă a proiectului The Lake Home din Sibiu
Novarion și Hubix împrumută 9,5 milioane euro de la UniCredit pentru o nouă etapă a proiectului The Lake Home din Sibiu
Novarion Hubix EF TLH, societatea de proiect constituită pentru dezvoltarea etapelor E și F ale ansamblului The Lake Home ...
România, țara în care piața bursieră a avut cea mai bună performanță din lume în ultimul deceniu
România, țara în care piața bursieră a avut cea mai bună performanță din lume în ultimul deceniu
În ultimii zece ani, România a înregistrat cea mai bună performanță bursieră dintre toate piețele importante de acțiuni ...
Reizbucnirea conflictului cu Iranul amenință să creeze un nou șoc inflaționist
Reizbucnirea conflictului cu Iranul amenință să creeze un nou șoc inflaționist
Reizbucnirea conflictului cu Iranul determină din nou creșterea prețurilor la petrol și combustibili la nivel mondial ...