Guvernul de la Roma a decis relaxarea restricțiilor începând cu sfârșitul lunii aprilie

Italia ar urma să înceapă redeschiderea restaurantelor şi a şcolilor de luni, 26 aprilie, a anunţat vineri şeful guvernului italian, Mario Draghi, citat de AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 16 apr. 2021, 20:21
Guvernul de la Roma a decis relaxarea restricțiilor începând cu sfârșitul lunii aprilie

Exprimând un „optimism prudent”, Mario Draghi a afirmat că guvernul său a decis să-şi asume un „risc calculat” şi să clasifice regiunile italiene ale căror date epidemiologice sunt satisfăcătoare în zona ‘galbenă’ (risc moderat), în care restricţiile sunt mai puţin severe.

„Se va acorda prioritate activităţilor în aer liber”, a declarat premierul Draghi, fără să menţioneze concret barurile şi restaurantele dispunând de mese afară, dar care sunt implicit incluse în această categorie.

Citește și: Criza sărăciei de Paşte în Italia se anunţă a fi „cea mai gravă din acest secol” – asociaţie de fermieri (economica.net)

„Toate instituţiile şcolare se vor redeschide cu prezenţă fizică în zonele galbene şi portocalii (risc mediu)’, a adăugat el.

Proiectul de redeschidere progresivă se bazează pe doi piloni: menţinerea în toate circumstanţele a gesturilor barieră (distanţarea fizică şi portul măştii) şi accelerarea campaniei de vaccinare.

„Probabilitatea să fim obligaţi să ne întoarcem înapoi este foarte mică dacă vom respecta regulile de prevenţie”, a apreciat Draghi, întrebat dacă se ia în considerare anularea acestor deschideri.

Premierul a spus şi că de acum sunt posibile călătoriile între două regiuni incluse în scenariul „galben”.

Decizia guvernului reprezintă o mică accelerare, după ce, în timpul unui consiliu de miniştri anterior, la sfârşitul lunii martie, executivul era decis să anuleze orice zonă galbenă în Italia până la 30 aprilie, indiferent de situaţia epidemiologică predominantă în diverse regiuni.

Citește și: Test negativ pentru COVID-19 și carantină de cinci zile la intrarea în Italia (economica.net)

Ministrul sănătăţii, Roberto Speranza, a precizat la rândul său că guvernul programează redeschiderea piscinelor în aer liber începând cu 15 mai, a sălilor sportive din 1 iunie, iar organizarea târgurilor şi a expoziţiilor comerciale de la 1 iulie.

Italia, prima ţară afectată masiv de pandemia de coronavirus în Europa în februarie 2020, a înregistrat peste 115.000 de decese.

Te-ar mai putea interesa și
PNL pierde definitiv procesul cu AEP şi trebuie să restituie 14 milioane de lei, cheltuiţi în campania lui Ciucă
PNL pierde definitiv procesul cu AEP şi trebuie să restituie 14 milioane de lei, cheltuiţi în campania lui Ciucă
Partidul Naţional Liberal a pierdut definitiv procesul deschis împotriva Autorităţii Electorale Permanente (AEP) şi trebuie să restituie 14 milioane de lei către bugetul de stat, bani primiţi......
Super-gardianul companiilor de stat nu mai vrea şefi interimari. Ce spune AMEPIP despre selecţia administratorilor
Super-gardianul companiilor de stat nu mai vrea şefi interimari. Ce spune AMEPIP despre selecţia administratorilor
Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) susţine obiectivul exprimat ...
FMI: BCE va majora cel puţin o dată rata dobânzii în acest an
FMI: BCE va majora cel puţin o dată rata dobânzii în acest an
Banca Centrală Europeană va majora probabil ratele dobânzilor cu 25 puncte de bază cel puţin încă o dată în acest ...
Cadouri corporate de Crăciun 2026: ce oferă firmele și cât costă în medie
Cadouri corporate de Crăciun 2026: ce oferă firmele și cât costă în medie
Companiile din România oferă de Crăciun mai ales coșuri și pachete cu produse alimentare, împărțite pe paliere după ...