Fostul subprefect de Prahova, condamnat la trei ani de închisoare

Curtea de Apel Ploieşti a diminuat pedeapsa primită de fostul subprefect al judeţului Prahova, Mircea Ioniţă, pentru abuz în serviciu.
Economica.net - mar, 29 nov. 2011, 21:40

Fostul subprefect de Prahova a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu şi alte infracţiuni. Curtea de Apel i-a micşorat cu doi ani sentinţa dictată iniţial de instanţa de fond.

Mircea Ioniţă, subprefect de Prahova în mandatul premierului Adrian Năstase, a fost condamnat, marţi, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi la două luni de închisoare pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, ambele fapte având loc în prima jumătate a anului 2006.

Magistraţii au contopit pedeapsa, dispunând ca inculpatul să execute trei ani de închisoare şi doi ani de interzicerea unor drepturi, cu excepţia celui de a alege.

În acelaşi dosar, în care parte vătămată este Agenţia Domeniilor Statului din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, au fost condamnate alte două persoane. Niculae Stoica, acuzat de instigare la sustragere sau distrugere de înscrisuri şi complicitate la abuz în serviciu, a fost condamnat tot la trei ani de închisoare, iar Monica Matei, referend de specialitate în cadrul Primăriei comunei Păuleşti (Prahova) a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare. Iniţial, cei doi fuseseră condamnaţi de instanţa de fond la cinci ani de închisoare, respectiv patru ani de închisoare cu suspendare.

Te-ar mai putea interesa și
Autorizațiile de construire se digitalizează. Cum va funcționa Ghișeul Unic Național și când e nevoie de intervenția unui avocat
Autorizațiile de construire se digitalizează. Cum va funcționa Ghișeul Unic Național și când e nevoie de intervenția ...
Noul Cod CATUC a înlocuit o parte semnificativă din vechiul cadru legislativ, inclusiv Legea nr. 350/2001 și Legea nr. 50/1991, și urmărește, printre altele, simplificarea și digitalizarea......
AI-ul începe să preia munca din companii. Diana David, SAP România, explică ce va rămâne de făcut oamenilor
AI-ul începe să preia munca din companii. Diana David, SAP România, explică ce va rămâne de făcut oamenilor
Companiile intră într-o etapă în care inteligența artificială nu mai este folosită doar pentru automatizarea unor ...
Revolut schimbă din temelii sistemul de comisoane. Cine câștigă și cine pierde
Revolut schimbă din temelii sistemul de comisoane. Cine câștigă și cine pierde
Revolut Bank UAB elimină comisioanele variabile ale brokerilor cu care lucrează clienții săi și reduce comisionul pentru ...
FOTO O mare agenție de rating pune România pe ultimul loc, sub risc substanțial. Marile industrii din regiune au probleme serioase, dependența de China crește. Harta Coface
FOTO O mare agenție de rating pune România pe ultimul loc, sub risc substanțial. Marile industrii din regiune au probleme ...
Coface, una dintre agențiile de rating de top ale Europei, a realizat o hartă a situației economice din Europa Centrală ...