Jumătate din populaţia adultă din SUA a fost vaccinată cu cel puţin o doză

Peste jumătate din totalul adulţilor din Statele Unite a primit până duminică cel puţin o primă doză de vaccin anti-COVID-19, transmite dpa.
AGERPRES - lun, 19 apr. 2021, 09:12
Jumătate din populaţia adultă din SUA a fost vaccinată cu cel puţin o doză

De la începerea vaccinării în SUA în urmă cu patru luni, 50.4% din adulţi, aproximativ 130 de milioane de persoane, au beneficiat de injectarea a cel puţin unei doze de vaccin, conform datelor oferite de Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) .

Conform sursei citate, aproape o treime din adulţi au fost vaccinaţi şi cu a doua doză.

În ceea ce priveşte grupul cu risc crescut al persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani , 81% dintre aceştia au primit o primă doză şi aproximativ două treimi sunt complet vaccinaţi.

În medie, peste 3 milioane de vaccinuri sunt administrate zilnic, potrivit informaţiilor furnizate de Casa Albă.

În total, aproape 210 milioane de doze au fost administrate în SUA, ţară cu o populaţie de 330 de milioane de locuitori.

O asistentă medicală a fost prima persoană vaccinată la New York, pe 14 decembrie 2020.

SUA utilizează în mare parte vaccinurile Moderna şi Pfizer. Recent au suspendat temporar administrarea vaccinului Johnson & Johnson după înregistrarea a şase cazuri de tromboză venoasă cerebrală.

Vaccinul Johnson & Johnson necesită injectarea unei singure doze, în timp ce pentru restul sunt necesare două doze.

Te-ar mai putea interesa și
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
UniCredit Bank anunță majorarea dobânzii la 4,5% pe an pentru Contul de Economii Junior în lei, o soluție de economisire dedicată copiilor. Noua dobândă se aplică atât conturilor existente,......
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi ...
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât ...