Exportul de carne de miel reprezintă principala sursă de venit a crescătorilor. Anul trecut au fost exportate peste 3.000 de tone de carcasă

Exportul este principala valorizare a mielului deoarece în România consumul este sezonier, doar de Paşte, astfel că în 2020 s-au exportat peste 3.000 de tone carcasă, a declarat luni Mary Pană, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine din România (ACEBOP).
AGERPRES - lun, 19 apr. 2021, 21:10
Exportul de carne de miel reprezintă principala sursă de venit a crescătorilor. Anul trecut au fost exportate peste 3.000 de tone de carcasă

„Exportul României este anual salvat de agricultură, mai ales prin cereale, animalele vii, tutun şi produse din tutun. Activitatea de creştere a ovinelor este tradiţie la noi, de generaţii întregi. (…) Avem 135 de abatoare, deci o infrastructură puternică: 22 de abatoare mici, 6 centre de sacrificare, plus numeroase puncte de sacrificare, infrastructură puternică care ne va ajuta să creştem în producţia de carcasă de oaie. Anul trecut am exportat peste 3.000 de tone carcasă, mai ales spre India, Kuwait, Kosovo, Macedonia, Iran şi Albania. Din punct de vedere al exportului de animale vii, mă refer mai ales la ovine, începând cu februarie anul acesta au plecat din port aproximativ câte 50.000 de capete pe săptămână, mai ales către Iordania şi Emirate, dar şi în Italia şi spre Franţa în perioada Sărbătorilor Pascale catolice. Exportul este principala valorizare a mielului naţional pentru că la noi consumul este sezonier, doar de Paşte”, a menţionat Mary Pană, la dezbaterea online cu tema ‘Industria cărnii, între realităţile româneşti şi provocările europene’.

Aceasta a subliniat că „problema cea mai mare este că în momentul în care se întâmplă un dezastru în transportul animalelor, România devine ţinta presei internaţionale şi se menţine acolo mult timp.”

„Pentru a ne proteja activitatea de creştere a oilor şi pentru că românul iubeşte animalele şi le protejează, pentru a ne proteja tradiţia de producţie, am acceptat o lege dură, care impune condiţii speciale pe timpul transportului către ţările terţe şi pot să spun cu mândrie că suntem primul stat membru care are o astfel de lege. Mai mult, datorită ultimelor evenimente ne-am strâns, împreună cu ONG-urile, am lucrat şi am înaintat un proiect de plan de contingenţă pentru dezastre în timpul transportului către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară. Bineînţeles, vorbesc de un draft. Aşteptăm să se facă un grup de lucru, să definitivăm documentul respectiv şi să trimitem spre Bruxelles. Deja în forma de draft a fost trimis către grupul de anchetă pe transport animale vii, unde avem şi noi în comisie doi eurodeputaţi. Pentru că am fost informaţi de aceştia că sunt anumite voci ostile contra României – iată că pe lângă o lege, România a făcut şi un plan de contingenţă, care sperăm că va fi model pentru toate statele membre ţinând cont de faptul că la nivelul Comisiei Europene nu s-a gândit un asemenea plan de contingenţă”, a mai spus preşedintele ACEBOP.

Nava Queen Hind, sub pavilion Palau, de 3785 tdw, încărcată cu 14.600 de oi şi un echipaj de 22 de marinari de naţionalitate siriană, s-a scufundat parţial pe bordul drept, în noiembrie 2019, în bazinul Portului Midia, după ce a plecat de la cheu.

Doar 228 de oi au fost salvate din cele 14.600, dar în cele din urmă au supravieţuit numai 180 de animale.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...