Moment istoric – NASA: Roverul Perseverance a produs oxigen pe Marte

Roverul Perseverance al NASA a reuşit o nouă performanţă, transformând dioxidul de carbon din atmosfera planetei Marte în oxigen, o premieră pe o altă planetă, a anunţat miercuri agenţia spaţială americană, informează joi AFP.
AGERPRES - J, 22 apr. 2021, 06:39
Moment istoric - NASA: Roverul Perseverance a produs oxigen pe Marte

„Este o primă încercare crucială de a converti dioxidul de carbon în oxigen pe Marte”, a declarat Jim Reuter, administrator asociat la NASA.

Demonstraţia a avut loc pe 20 aprilie şi NASA speră că viitoarele versiuni ale instrumentului experimental folosit ar putea pregăti terenul pentru explorarea umană, scrie Agerpres.

Procesul nu numai că ar putea produce oxigen pentru ca viitorii astronauţi să respire, dar ar putea, de asemenea, să evite transportarea unor cantităţi mari de oxigen de pe Pământ, esenţiale pentru a propulsa racheta pentru călătoria de întoarcere.

„Experimentul de utilizare a resursei de oxigen in-situ pe Marte” (Moxie) este o cutie aurie de mărimea unei baterii auto, situată în partea din faţă dreapta a rover-ului. Aceasta foloseşte electricitatea şi chimia pentru a diviza moleculele de CO2, producând oxigen şi monoxid de carbon.

În primul său experiment, Moxie a produs cinci grame de oxigen, suficiente pentru ca un astronaut cu activitate normală să poată respira timp de zece minute.

Inginerii responsabili de Moxie vor efectua acum mai multe teste şi vor încerca să mărească acest prim rezultat.

Instrumentul a fost conceput pentru a genera până la zece grame de oxigen pe oră.

Conceput de prestigiosul Institut de Tehnologie din Massachusetts (MIT), Moxie a fost fabricat cu materiale rezistente la căldură pentru a tolera temperaturi de 800 de grade Celsius, necesare funcţionării sale.

Un strat subţire auriu îl împiedică să radieze căldura şi să deterioreze roverul.

Potrivit inginerului MIT Michael Hecht, un Moxie de o tonă – acesta cântăreşte 17 kilograme – ar putea produce cele aproximativ 25 de tone de oxigen necesare unei rachete care să decoleze de pe Marte.

Producerea oxigenului din atmosfera planetei Marte, compusă în proporţie de 96% din dioxid de carbon, s-ar putea dovedi mai uşoară decât extragerea gheţii de sub suprafaţa planetei pentru a produce oxigen prin electroliză.

Perseverance a aterizat pe Marte pe 18 februarie cu misiunea de a caute urme de viaţă fosilă.

Te-ar mai putea interesa și
Consiliul de Supervizare al Porsche  susține măsurile pentru restructurarea companiei. Societatea ar putea ajunge să dea afară 5.000 de oameni
Consiliul de Supervizare al Porsche susține măsurile pentru restructurarea companiei. Societatea ar putea ajunge să dea ...
Consiliul de Supervizare al Porsche s-a angajat să sprijine restructurarea companiei după ce a fost informat miercuri de Consiliul director, a anunţat un purtător de cuvânt al producătorului de......
Bursa de la București a închis pe verde ședința de tranzacționare de miercuri. Rulajul a depășit 253 de milioane de lei
Bursa de la București a închis pe verde ședința de tranzacționare de miercuri. Rulajul a depășit 253 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de miercuri, iar valoarea totală ...
Banca Mondială avertizează că reluarea războiului din Orientul Mijlociu va lovi direct în creșterea economiei globale
Banca Mondială avertizează că reluarea războiului din Orientul Mijlociu va lovi direct în creșterea economiei globale
Escaladarea ostilităţilor între Statele Unite şi Iran ar putea provoca o nouă creştere a inflaţiei, ar putea duce ...
Grupul de navigație TTS a finalizat lucrările la extinderea terminalului de cereale Canopus Constanța, în urma unei investiții de 23 de milioane de euro
Grupul de navigație TTS a finalizat lucrările la extinderea terminalului de cereale Canopus Constanța, în urma unei investiții ...
TTS (Transport Trade Services) S.A. anunță investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București că a finalizat ...