Petrom a ieftinit din nou carburanţii, în această noapte

OMV Petrom continuă reducerile de preţ la pompă şi ieftineste din nou benzina şi motorina.
Economica.net - mie, 17 apr. 2013, 13:50
Petrom a ieftinit din nou carburanţii, în această noapte

OMV Petrom, cea mai mare companie de pe piaţa locală de distribuţie a carburanţilor, a redus în aceasta noapte preţurile la benzină cu cinci bani pe litru şi la motorină cu şapte bani pe litru. După ieftinire, la staţia Petrom de pe strada Braşov din Bucureşti, spre exemplu, noile preţuri vor fi: 5,68 lei litrul de benzină standard, 6,10 lei litrul de benzină extra, 5,76 lei litrul de motorină standard şi 5,99 lei litrul de motorină extra.

Preţurile din staţiile Petrom variază cu 5% faţă de preţul de referinţă.

Aceasta este a patra ieftinire consecutivă operată de Petrom în mai puţin de două săptămâni şi este generată de scăderea cotaţiilor la ţiţei şi produse petroliere. Ieri, petrolul Brent, de referinţă pentru piaţa londoneză, a scăzut sub pragul de 100 de dolari barilul, pentru prima dată din iulie 2012 încoace. Petrolul s-a depreciat cu 10% de la începutul acestui an, după patru ani consecutivi de creştere.

După reducerile de preţ de la începutul lunii aprilie, România are cel mai mic preţ din UE la benzină şi al treilea cel mai mic preţ la motorină, potrivit ultimelor date ale Oil Bulletin, serviciu de monitorizare al pieţei carburanţilor al Comisiei Europene, valabile pentru data de 8 aprilie. La acea dată, preţul mediu al unui litru de benzină de 95 era de 1,30 euro, în medie iar, în cazul motorinei, preţul mediu de la noi era de 1,33 euro.

OMV Petrom este cea mai mare companie de pe piaţa de distribuţie a carburanţilor, cu o reţea de circa 550 de staţii, fiind urmată de Rompetrol şi Lukoil.

Te-ar mai putea interesa și
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi, înainte de contestaţii, a anunţat, marţi, ministrul......
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Compania de consultanță imobiliară Colliers anunță că își extinde echipa de Office Leasing, iar Simona Urse a fost ...
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
Perioada dintre Black Friday și Crăciun reprezintă, pentru majoritatea retailerilor de beauty, cel mai intens interval ...
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români și o voce mai puternică pentru România în deciziile europene prin pachetul MISP, pentru integrarea piețelor de capital
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, arată într-o intervenție pe una din rețelele de socializare că a susținut ...