Criză Covid-19 în Rusia: Putin anunţă zece zile nelucrătoare la rând la începutul lui mai

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat vineri că zece zile la rând vor fi nelucrătoare în luna mai pentru a lupta împotriva pandemiei de coronavirus, care înregistrează un regres lent, potrivit datelor oficiale, relatează AFP şi Reuters.
AGERPRES - vin, 23 apr. 2021, 14:47
Criză Covid-19 în Rusia: Putin anunţă zece zile nelucrătoare la rând la începutul lui mai

„Dacă credeţi că este necesar, voi semna azi decretul” privind aceste zile nelucrătoare, a declarat el la o reuniune televizată, drept răspuns la o solicitare a şefei agenţiei sanitare ruse, care a estimat că acest lucru ar permite stabilizarea pandemiei.

Este vorba despre a declara nelucrătoare zilele dintre cele două ‘punţi’ din mai (de pe 1 până pe 3 mai şi de pe 8 până pe 10 mai) în Rusia, ceea ce duce la o perioadă de zece zile nelucrătoare de pe 1 pe 10 mai.

Potrivit directoarei agenţiei sanitare Rospotrebnadzor, Ana Popova, chiar dacă pandemia este în declin în Rusia, acest recul a încetinit în ultimele săptămâni.

„Noi stagnăm practic într-un anumit număr de regiuni (…) există o tendinţă care spune că situaţia ar putea deveni mai complicată”, a adăugat ea.

Potrivit ei, a decreta toate cele zece zile nelucrătoare va limita deplasările în transportul public şi deplasările la casele de vacanţă, reducând astfel circulaţia virusului.

Miercuri, Vladimir Putin a declarat că vizează o imunitate colectivă împotriva COVID-19 în Rusia în toamnă, salutând în marele său discurs anual „progresul” ştiinţific al ţării sale în dezvoltarea a trei vaccinuri, printre care şi Sputnik V.

Vaccinarea populaţiei ruse trenează totuşi pe fondul neîncrederii.

La începutul săptămânii, primarul Moscovei, Seghei Sobianin, şi-a exprimat îngrijorarea privind o degradare a situaţiei epidemiologice în capitala rusă, afirmând că vrea să stimuleze vaccinarea persoanelor în vârstă pentru a evita măsuri de izolare dure ca în Europa.

Moscova a înregistrat circa 2.000 de noi cazuri cotidiene în aceste ultime zile şi Rusia între 8.000 şi 9.000 de cazuri zilnice în luna aprilie, iar numărul total de cazuri de COVID-19 de la începutul pandemiei este de 4,7 milioane.

Datele privind mortalitatea diferă substanţial în funcţie de sursă. Guvernul a anunţat vineri 107.501 decese asociate COVID-19, în timp ce agenţia de statistici Rosstat înregistra cel puţin 224.000 de decese la sfârşitul lui februarie.

Te-ar mai putea interesa și
Vista Bank finalizează preluarea brokerului Investimental și își extinde astfel afacerile pe segmentul piețelor de capital
Vista Bank finalizează preluarea brokerului Investimental și își extinde astfel afacerile pe segmentul piețelor de capital
Vista Bank (România) S.A. a finalizat achiziția a 100% din acțiunile Investimental S.A., în urma aprobării Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), informează instituția financiară......
Corectarea inegalităților din impozitarea investițiilor nu ar trebui să fie în detrimentul investitorilor
Corectarea inegalităților din impozitarea investițiilor nu ar trebui să fie în detrimentul investitorilor
La 1 octombrie, Comisia Europeană a declanșat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor (infringement) ...
Quartz Matrix și CCD Iași lansează o academie IA cu acces la formare internațională HP
Quartz Matrix și CCD Iași lansează o academie IA cu acces la formare internațională HP
Quartz Matrix, companie românească de tehnologie cu peste 30 de ani de experiență, și Casa Corpului Didactic „Spiru ...
Românii sunt din ce în ce mai conștienți de fenomenele meteo extreme. A scăzut numărul celor care cred că locuințele lor sunt pregătite pentru a face față schimbărilor climatice – sondaj IRES
Românii sunt din ce în ce mai conștienți de fenomenele meteo extreme. A scăzut numărul celor care cred că locuințele ...
Impactul fenomenelor meteo extreme îi face pe români să conștientizeze din ce în ce mai mult riscurile la care sunt ...