Medvedev va premia pe oricine va veni cu un plan viabil de diversificare a economiei Rusiei

Premierul rus Dmitri Medvedev a declarat miercuri că va premia pe oricine va găsi o metodă de a scăpa economia Rusiei de dependenţa de materiile prime, în următorii câţiva ani, relatează RIA Novosti.
Economica.net - mie, 17 apr. 2013, 18:09
Medvedev va premia pe oricine va veni cu un plan viabil de diversificare a economiei Rusiei

„Nu pot să nu fiu de acord că modelul materiilor prime a dus ţara într-o fundătură. Obiectivul nostru este să lăsăm în urmă acest model. Dacă oferiţi o variantă care ar ajuta să scăpăm de acest model în următorii câţiva ani, v-aş nominaliza pentru un premiu de stat. Dar nu cred că există o astfel de versiune”, a afirmat Medvedev în Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului, unde a prezentat activitatea din ultimele 12 luni a Guvernului.

El a răspuns astfel criticilor deputaţilor referitoare la economia care se bazează pe exploatarea materiilor prime.

Medvedev a arătat că modelul economic bazat pe materii prime a evoluat în ultimele decenii.

„Drept rezultat, suntem puternic dependenţi de hidrocarburi şi nu este uşor să renunţăm la acest model. Dar trebuie să rezolvăm problema şi în acest sens susţin opinia că trebuie să o facem şi trebuie să o facem repede”, a spus premierul.

Noul guvernator al băncii centrale, Elvira Nabiullina, a declarat săptămâna trecută că Rusia trebuie să regândească modelul de creştere economică susţinut de exporturile de materii prime şi pună accentul pe sursele interne de dezvoltare, diversificare, creşterea investiţiilor şi îmbunătăţirea climatului investiţional.

Te-ar mai putea interesa și
Criză migranţi – Italia prelungeşte suspendarea acordului Schengen cu Spania cu încă o săptămână
Criză migranţi – Italia prelungeşte suspendarea acordului Schengen cu Spania cu încă o săptămână
Italia a prelungit cu încă o săptămână suspendarea acordului Schengen cu Spania, a declarat vineri o sursă din cadrul guvernului italian, relatează Reuters şi Ansa....
Acord Google-CNN pentru integrarea AI în jurnalism
Acord Google-CNN pentru integrarea AI în jurnalism
Reţeaua de televiziune americană CNN a anunţat joi un acord cu compania de tehnologie Google pentru a integra tehnologii ...
De ce promoțiile au devenit un instrument important în economia platformelor digitale
De ce promoțiile au devenit un instrument important în economia platformelor digitale
Promoțiile au devenit o componentă importantă a economiei digitale, fiind prezente în magazine online, aplicații de ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: De ce întârzie revizuirea Acordului de Mediu, care ține pe loc lucrările la secțiunile montane. Explicațiile ANMAP
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: De ce întârzie revizuirea Acordului de Mediu, care ține pe loc lucrările la secțiunile ...
Agentia Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) transmite informații despre stadiul procedurii de mediu pentru ...