Investiţie între 250.000 şi 500.000 de euro a unei companii britanice în apropierea Ploieştiului

O companie britanică specializată în soluţii de ambalare a produselor pentru export a inaugurat, miercuri, într-un parc industrial privat aflat în apropierea Ploieştiului- Ploieşti West Park, o investiţie a cărei valoare este cuprinsă între 250.000 şi 500.000 de euro.
Economica.net - mie, 17 apr. 2013, 18:34
Investiţie între 250.000 şi 500.000 de euro a unei companii britanice în apropierea Ploieştiului

Compania care are subsidiare în SUA şi Europa este prezentă pe piaţa românească de peste şase ani, prima sa filială fiind deschisă la Craiova.

Potrivit directorului general pe România al companiei, Geoff Pearson, depozitul de lângă Ploieşti, al doilea din România după cel de la Craiova, se întinde pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi şi va fi extins la 3.500 de metri pătraţi, în următoarele şase luni.

Acesta a precizat, de asemenea, că investiţia în acest al doilea depozit la care lucrează, deocamdată, zece persoane, este cuprinsă între 250.000 şi 500.000 de euro.

‘Pe termen scurt, pentru acest depozit de la Ploieşti probabil vom angaja alţi cinci oameni, iar pe termen mediu încă cinci. Până la sfârşitul anului estimăm că vom avea între 50 şi o sută de salariaţi în această zonă’, a afirmat sursa citată.

De asemenea, Geoff Pearson a precizat că aproximativ 15 – 20 la sută dintre companiile care aleg soluţiile de ambalare specializată oferite de depozitul din parcul industrial de lângă Ploieşti sunt firme româneşti, restul fiind companii străine care au afaceri în România.

Compania britanică are o experienţă de aproape o sută de ani în oferirea de soluţii de ambalare, depozitare, inspectare şi verificare a calităţii conform standardelor internaţionale.

Te-ar mai putea interesa și
Compania Hidro Prahova sistează furnizarea apei potabile în orașul Breaza și comuna Adunați, din cauza vijeliei
Compania Hidro Prahova sistează furnizarea apei potabile în orașul Breaza și comuna Adunați, din cauza vijeliei
Alimentarea cu apă potabilă a mai multor zone din oraşul Breaza şi a comunei Adunaţi va fi întreruptă, luni seară, ca urmare a vijeliei şi a întreruperii alimentării cu energie electrică......
Salonul Aeronautic de la Farnborough. Airbus și Boeing și-au asigurat primele comenzi
Salonul Aeronautic de la Farnborough. Airbus și Boeing și-au asigurat primele comenzi
Salonul Aeronautic de la Farnborough, Marea Britanie, s-a deschis luni, Boeing şi Airbus asigurându-şi primele comenzi ...
SUA se arată profund îngrijorate de intenția UE de a impune costuri pentru emisiile de carbon la zborurile internaționale, deși blocul european a făcut concesii
SUA se arată profund îngrijorate de intenția UE de a impune costuri pentru emisiile de carbon la zborurile internaționale, ...
Statele Unite sunt "profund îngrijorate" de planurile Uniunii Europene de a impune costuri ale emisiilor de carbon la unele ...
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de joi. Rulajul a depășit 123 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de joi. Rulajul a depășit 123 de milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de luni, iar valoarea totală ...