Un summit european va fi organizat în 25 mai la Bruxelles. Temele abordate: tensiunile cu Rusia, pandemia, schimbările climatice

Un summit cu prezenţă fizică al Celor 27 va avea loc marţi, 25 mai, la Bruxelles, pentru a discuta despre pandemia de COVID-19, tensiunile cu Rusia şi schimbările climatice, a anunţat vineri purtătorul de cuvânt al preşedintelui Consiliului European, relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - vin, 23 apr. 2021, 21:21
Un summit european va fi organizat în 25 mai la Bruxelles. Temele abordate: tensiunile cu Rusia, pandemia, schimbările climatice

Campania de vaccinare a statelor membre şi certificatul sanitar, care se doreşte să intre în vigoare la sfârşitul lui iunie înainte de sezonul estival, ar urma de asemenea să se afle pe agendă.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat vineri că speră că obiectivul de a vaccina 70% din adulţii din UE, iniţial fixat pentru septembrie, va fi atins din luna iulie.

Summitul se derulează şi într-un moment în care relaţiile dintre UE şi Moscova traversează o fază de tensiune din cauza Ucrainei şi a cazului opozantului încarcerat Aleksei Navalnîi, care a anunţat vineri că renunţă la greva foamei.

După expulzările reciproce de diplomaţi între Praga şi Moscova, cele trei ţări baltice (Estonia, Letonia şi Lituania) au anunţat vineri că vor expulza în total patru diplomaţi ruşi, în semn de solidaritate cu Republica Cehă.

În ceea ce priveşte schimbările climatice, reuniunea ar urma să le permită şefilor de stat şi de guvern să sprijine acordul privind o reducere netă „de cel puţin 55%” a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030, care a făcut miercuri obiectul unui compromis între reprezentanţii statelor şi eurodeputaţi, chiar înainte de summitul privind schimbările climatice organizat online de preşedintele american Joe Biden.

Ultimul summit al UE consacrat în principal pandemiei a avut loc pe 25 martie, prin videoconferinţă.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...