Germania își va modifica în sus estimarea privind evoluția economică din 2021

Guvernul german va majora previziunea de creştere economică pentru 2021 datorită rezistenţei bune a industriei şi în pofida noilor restricţii legate de criza sanitară, a afirmat sâmbătă într-un interviu ministrul Economiei, Peter Altmaier (foto), notează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - S, 24 apr. 2021, 11:06
Germania își va modifica în sus estimarea privind evoluția economică din 2021

„În ianuarie, am pronosticat o creştere de 3%. Cifrele actuale arată că va fi chiar puţin mai mult”, a declarat Peter Altmaier grupului de presă Funke, în contextul în care guvernul urmează să dezvăluie marţi noile sale previziuni.

Cea mai mare economie europeană a suferit o scădere a PIB cu 4,9% anul trecut.

„Sunt motive să fiu optimist”, a adăugat el, subliniind o „evoluţie a economiei mai puternică decât se aştepta”, în principal datorită industriei care beneficiază de o revenire a economiei mondiale.

În schimb, măsurile de combatere a pandemiei afectează grav comerţul cu amănuntul, gastronomia şi sectorul hotelier, a recunoscut el, în timp ce Germania îşi înăspreşte de sâmbătă restricţiile la nivel naţional.

O revenire la nivelul dinainte de pandemie va avea loc „cel mai târziu în 2022”, a avertizat el, din cauza impactului celui de-al treilea val al crizei sanitare, marcat de o răspândire rapidă a variantelor de coronavirus.

Principalele institute economice au apreciat, la rândul lor, în urmă cu o săptămână că acest al treilea val „va întârzia redresarea”, chiar dacă au rămas mai optimiste decât guvernul, estimând o creştere de 3,7% a PIB în acest an.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...