Împrumuturile realizate de statele emergente în primele trei luni din 2021 au ajuns la valoarea de 191 de miliarde de dolari

Guvernele şi companiile din ţările în curs de dezvoltare s-au împrumutat la un nivel record de pe pieţele externe, la începutul acestui an, însă analiştii spun că riscurile sunt în creştere pe măsură ce unele ţări se confruntă cu o recrudescenţă a coronavirusului, informează Financial Times, citată de Agerpres.
AGERPRES - S, 24 apr. 2021, 13:27
Împrumuturile realizate de statele emergente în primele trei luni din 2021 au ajuns la valoarea de 191 de miliarde de dolari

Potrivit datelor centralizate de Dealogic şi Moody’s Investors Service, împrumuturile via eurobonduri au atins un nou record trimestrial în perioada ianuarie – martie 2021, când finanţarea strânsă de pe pieţele externe a urcat la 191 de miliarde de dolari.

„Atât cererea, cât şi oferta joacă un rol. Pe partea de ofertă, există o cerere crescută pentru finanţare la nivel guvernamental şi al companiilor pe pieţele emergente, iar pe partea de cerere, condiţiile financiare globale sunt în continuare destul de lichide şi există încă bani care caută randamente”, a declarat Atsi Sheth, director pentru pieţele emergente la Moody’s.

Însă în condiţiile în care multe state în curs de dezvoltare se luptă cu o recrudescenţă a coronavirusului, iar randamentele la obligaţiuni au crescut comparativ cu situaţia de la începutul anului, numărul posibilelor capcane pentru activele de pe pieţele emergente au crescut, susţin analiştii şi investitorii consultaţi de Financial Times.

La începutul acestei luni, Fondul Monetar Internaţional şi-a îmbunătăţit estimările cu privire la ritmul de creştere înregistrat de economia mondială în acest an, dar a atras a atenţia asupra a ceea ce a numit „reveniri divergente”, având în vedere că mari părţi din lumea în curs de dezvoltare înregistrează performanţe mai slabe decât economiile avansate iar, în unele cazuri, chiar mai slabe decât se preconiza anterior.

De exemplu, moneda Indiei s-a depreciat pe măsură ce noul val al pandemiei riscă să deraieze revenirea economiei. De asemenea, economia Braziliei riscă să sufere la rândul ei pe măsură ce liderii politici refuză să introducă noi măsuri de carantină chiar dacă virusul se răspândeşte fără a fi ţinut sub control. Numărul deceselor a reînceput să crească şi în Europa Centrală şi de Est.

„Ţinerea sub control a pandemiei este cu siguranţă o condiţie crucială pentru revenire şi multe din marile pieţe emergente nu au ajuns încă în această fază”, subliniază Atsi Sheth.

În plus, se modifică şi condiţiile financiare. După ce la începutul pandemiei investitorii au părăsit activele de pe pieţele emergente, după alegerea lui Joe Biden în funcţia de preşedinte al Statelor Unite şi debutul campaniei de vaccinare în statele dezvoltate, investitorii au revenit în acest an.

În aceste condiţii, la începutul anului 2021, „eram într-o situaţie în care lucrurile păreau a fi benigne”, spune Phoenix Kalen, analist la Société Générale. Monedele emergente rezistau bine, inflaţia şi randamentele la obligaţiunile americane erau la un nivel scăzut şi mulţi miniştrii de Finanţe şi directori financiari de companii de pe pieţele emergente au putut profita de randamentele atractive.

Între timp, însă, randamentele la obligaţiunile americane şi perspectivele de inflaţie au crescut, iar presiunile inflaţioniste s-au acumulat în pieţele în curs de dezvoltare, în multe ţări fiind vorba de o consecinţă a deprecierii monedelor.

„În viitor, lucrurile vor fi mai complicate”, susţine Phoenix Kalen. În condiţiile în care volatilitatea va reveni pe pieţele valutare, „miniştrii de Finanţe vor ezita în a emite obligaţiuni în valută şi să devină, astfel, vulnerabili la fluctuaţiile monedelor”, adaugă analistul de la Société Générale.

Totodată, analiştii trag un semnal de alarmă şi asupra riscurilor pe termen lung. Multe state au intrat în pandemie cu dezechilibre severe, care s-au agravat între timp.

În timp ce precedentele crize au condus la reforme în unele cazuri, acesta nu pare a fi cazul de data aceasta, crede Tatiana Lysenko, economist la S&P Global Ratings. „În actuala criză nu cred că am văzut un elan spre reformă. Dimpotrivă, suntem îngrijoraţi că reformele care erau programate ar putea fi amânate”, spune economistul.

Te-ar mai putea interesa și
Novarion și Hubix împrumută 9,5 milioane euro de la UniCredit pentru o nouă etapă a proiectului The Lake Home din Sibiu
Novarion și Hubix împrumută 9,5 milioane euro de la UniCredit pentru o nouă etapă a proiectului The Lake Home din Sibiu
Novarion Hubix EF TLH, societatea de proiect constituită pentru dezvoltarea etapelor E și F ale ansamblului The Lake Home din Sibiu, anunță că a obținut o finanțare de 9,5 milioane euro din......
România, țara în care piața bursieră a avut cea mai bună performanță din lume în ultimul deceniu
România, țara în care piața bursieră a avut cea mai bună performanță din lume în ultimul deceniu
În ultimii zece ani, România a înregistrat cea mai bună performanță bursieră dintre toate piețele importante de acțiuni ...
Reizbucnirea conflictului cu Iranul amenință să creeze un nou șoc inflaționist
Reizbucnirea conflictului cu Iranul amenință să creeze un nou șoc inflaționist
Reizbucnirea conflictului cu Iranul determină din nou creșterea prețurilor la petrol și combustibili la nivel mondial ...
Alertă pentru trenurile spre mare. CFR SA acuză o tentativă de sabotaj feroviar în zona staţiei Constanţa
Alertă pentru trenurile spre mare. CFR SA acuză o tentativă de sabotaj feroviar în zona staţiei Constanţa
Circulaţia feroviară în zona staţiei Constanţa a fost afectată temporar marţi după-amiaza, după ce mecanicul unui ...