Clasa pregătitoare şi clasa I: Peste 138.000 de cereri de înscriere până miercuri seară

Peste 138.000 de cereri de înscriere în clasa pregătitoare şi clasa I au fost înregistrate până miercuri seară, 112.864 fiind pentru copii care vor împlini şase ani înainte de 1 septembrie 2013, iar 25.779, pentru cei care vor avea această vârstă după data menţionată, informează Ministerul Educaţiei.
Economica.net - J, 18 apr. 2013, 05:47
Clasa pregătitoare şi clasa I: Peste 138.000 de cereri de înscriere până miercuri seară

Potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei, până miercuri la ora 20.00, au fost înregistrate 138.643 de cereri de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2013-2014.

Dintre acestea, 5.775 de cereri au fost completate online, pe formularul disponibil pe site-ul ministerului, www.edu.ro, la secţiunea Înscrierea în învăţământul primar, 4.815 fiind deja validate la secretariatele unităţilor de învăţământ unde părinţii au aplicat, precizează sursa citată, într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, recomandă tuturor părinţilor care au copii cu vârsta adecvată parcurgerii clasei pregătitoare şi clasei I, respectiv 6 şi 7 ani, să îi înscrie în perioada alocată primei etape, respectiv până la 22 aprilie.

Potrivit Ministerului Educaţiei, pentru a putea fi luate în considerare, toate cererile completate online trebuie să fie semnate la sediul unităţii de învăţământ unde părinţii doresc să îşi înscrie copiii. Părinţii trebuie să prezinte la înscriere copiile şi originalele actului de identitate, ale certificatului de naştere al copilului. De asemenea, părinţii trebuie să prezinte, acolo unde este cazul, documentul care atestă dezvoltarea psihosomatică corespunzătoare pentru parcurgerea clasei pregătitoare sau clasei I, act justificativ necesar pentru copiii care împlinesc vârsta de şase ani şi, respectiv, şapte ani după 31 august 2013.

Detalii privind circumscripţiile şcolare unde se realizează înscrierile şi paşii pe care îi au de parcurs pentru înscriere pot fi găsite pe site-urile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe cel al municipiului Bucureşti.

De asemenea, informaţii privind înscriere pot fi primite şi apelând numărul Tel Verde, accesibil în fiecare judeţ, respectiv 00 800 816 xyz , unde xyz reprezintă indicativul pentru fiecare judeţ în parte (de exemplu, pentru judeţul Arad – 257), a precizat Ministerul Educaţiei.

Înscrierile în învăţământul primar pentru anul şcolar 2013-2014 au început în la aprilie, prima etapă urmând să se încheie în 22 aprilie.

Programul de înscriere în fiecare unitate de învăţământ este de luni până vineri, între orele 8.00 şi 20.00, şi sâmbăta, între orele 8.00 şi 13.00. Părinţii pot fi programaţi pentru înscriere de către unitatea de învăţământ.

Afişarea listei copiilor înscrişi se va face în data de 29 aprilie, la sediul fiecărei unităţi de învăţământ, pe site-urile şcolilor, acolo unde acestea există, ale inspectoratelor şcolare judeţene şi, respectiv, pe cel al municipiului Bucureşti.

Cea de-a doua etapă de înscriere are loc în perioada 8-17 mai şi este destinată doar copiilor care nu au fost cuprinşi într-o unitate de învăţământ după prima etapă.

Lista finală va fi publică în 24 mai.

Te-ar mai putea interesa și
Vânzările de smartphone-uri au coborât la cel mai redus nivel din ultimii 13 ani. Analiştii se aşteaptă la creşteri de preţuri în lunile următoare
Vânzările de smartphone-uri au coborât la cel mai redus nivel din ultimii 13 ani. Analiştii se aşteaptă la creşteri ...
Livrările globale de smartphone-uri au scăzut cu 11% în ritm anual în trimestrul al doilea, atingând cel mai scăzut nivel de după 2013, în condiţiile în care o penurie prelungită de cipuri......
Europa e pe „roşu aprins”. FMI avertizează că datoria publică ar putea creşte la 130% din PIB în 2040 dacă nu se iau măsuri
Europa e pe „roşu aprins”. FMI avertizează că datoria publică ar putea creşte la 130% din PIB în 2040 dacă ...
Traiectoria datoriei publice a Europei riscă să devină nesustenabilă dacă guvernele nu iau măsuri imediate pentru a-şi ...
SUA au lovit Iranul din nou. Teheranul anunţă atacuri în Bahrain
SUA au lovit Iranul din nou. Teheranul anunţă atacuri în Bahrain
Corpul Gărzilor Revoluţionare Islamice din Iran (IRGC) au anunţat că au lovit mai multe instalaţii în Bahrain, inclusiv ...
Miza contractelor pentru apărare: Uriașul suedez Saab intră în cursa pentru echiparea noului centru de luptă românesc din Transilvania
Miza contractelor pentru apărare: Uriașul suedez Saab intră în cursa pentru echiparea noului centru de luptă românesc ...
Grupul suedez din industria de apărare Saab își extinde obiectivele comerciale în România, propunând o serie de soluții ...