Ţările europene unde Coca-Cola a pierdut în faţa producătorilor locali

Pe pieţele unde gigantul american Coca-Cola a intrat cu produsele sale cunoscute de întreaga lume, majoritatea producătorilor locali au trebuit să se retragă. Cu unele excepţii însă. În Europa de Est, jucătorii locali au înţeles că trebuie să producă altfel de sucuri.
Alina Stanciu - J, 18 apr. 2013, 13:24
Ţările europene unde Coca-Cola a pierdut în faţa producătorilor locali
Aproape în toate ţările unde a intrat, gigantul american Coca-Cola şi-a spulberat destul de rapid concurenţa venită din partea producătorilor locali. Aceştia şi-au dat seama că este aproape imposibil să se bată cu un asemenea brand, mai ales pe segmentul băuturilor carbonatate. Unii au dat faliment ori s-au reprofilat. Există însă şi ţări din Europa de Est unde micii producători au rezistat şi chiar sunt lideri de piaţă pentru că au ales să se exeze pe alte sortimente. Apa minerală îmbuteliată şi sucurile de fructe şi legume par a fi băuturile câştigătoare.
 
Se fac bani şi din băuturile fără bule
 
La nivelul Europei de Est, Coca-Cola este liderul incontestabil cu o cotă valorică de 22,3% din totalul pieţei băuturilor răcoritoare, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare Euromonitor. Dacă ne uităm la cifrele de vânzări pe canalele tradiţionale de distribuţie (magazine), gigantul american este numărul unu în regiune atât pe segmentul răcoritoarelor acidulate, cât şi la apa minerală îmbuteliată, cu o cotă de piaţă de 43,2% şi respectiv 8,7%. Nu au însă cele mai bine vândute branduri de băuturi din fructe şi legume sau băuturi energizante, categorii pe care deţin locul doi cu cote de piaţă de 18,5% şi respectiv 17,2%. Acestea sunt de altfel şi categoriile unde producătorii locali au dovedit că pot fi lideri.

Cine a bătut Coca-Cola

Din datele Euromonitor, din cele 18 state est europene incluse în studiu, în cinci există companii locale care reuşesc să vândă mai mult decât Coca- Cola din punct de vedere valoric. Este vorba despre Croaţia, Cehia, Estonia, Lituania, şi Slovenia, ţări unde companiile locale au continuat să se impună cu brandurile lor de apă minerală şi sucuri de fructe şi legume. Aceasta în contextul în care, la nivel de regiune, apa şi sucurile de fructe reprezintă împreună 56% din piaţa răcoritoarelor. Doar 30% din sucurile vândute în mod tradiţional în Europa de Est sunt cu bule. Coca-Cola continuă să fie lider pe segmentul băuturilor carbonatate (cu acid).”Companiile regionale au succes pe aceste categorii (sucuri de fructe şi apă minerală n.red), spre deosebire de segmentul răcoritoarelor acidulate, pentru că, bazându-se pe un brand local puternic şi pe o sursă bună de materii prime, sunt mult mai eficienţi aşa decât dacă ar concura cu Coca-Cola în mod direct”, explică analiştii Euromonitor.

Spre exemplu, în Cehia, de mai bine de zece ani, apa minerală se vinde mai bine în hoteluri şi restaurante decât răcoritoarele acidulate, iar acesta este motivul principal pentru care producătorul local Karlovarske Mineralni Vody AS este cel mai mare producător de răcoritoare al ţării. Karlovarske are unităţi de producţie în regiunea Kysilka,o zonă a ţării recunoscută la nivel mondial pentru apele minerale de bună calitate, astfel că brandurile companiei Mattoni, Aquila şi Magnesia sunt preferate de consumatori în detrimentul celor produse de gigantul american.

Situaţia este similară şi în Croaţia, unde producătorul local Jamnica este lider pe piaţa răcoritoarelor, tocmai datorită vânzărilor mari pe categoria apelor minerale. Potrivit Euromonitor, Jamnica deţine 62,6% din piaţa locală de apă minerală, ceea ce i-a permis să investească şi pe alte categorii unde a ajuns lider-sucurile de fructe şi ceaiuri.

În Slovenia, liderul pieţei, compania sârbă Nectar doo, care a achiziţionat în 2011 producătorul local Fructal, şi-a dobândit poziţia de lider datorită vânzărilor semnificative pe segmentul sucurilor de fructe. Compania a mizat în special pe o distribuţie agresivă prin micile magazine unde, în cele mai multe cazuri, este singurul producător de răcoritoare de pe rafturi. Într-un mod similar, A Le Coq AS din Estonia şi-a reinvestit profiturile obţinute din postura de lider de piaţă pe segmentul sucurilor de fructe pentru a lansa noi produse pe segmentul băuturilor acidulate. „Reuşita acestor jucători locali este o consecinţă a faptului că s-au concentrat pe punctele forte ale produselor lor, dar şi a legăturilor pe care le-au dezvoltat cu consumatorii de-a lungul timpului. Niciuna dintre mărcile acestor producători nu pot concura cu popularitatea brandurilor Coca-Cola şi niciuna dintre aceste companii nu au expertiza gigantului american în materie de marketing şi promovare. Dar legăturile dintre brandurile locale şi consumatori le oferă avantaje care greu pot fi anulate de multinaţionale”, mai spun specialiştii companiei de cercetare.

Te-ar mai putea interesa și
Dezvăluiri noi în cazul incidentului din zborul Flydubai către Tel Aviv. Parchetul din EAU a încadrat acțiunea ca atac terorist. Copilotul din Oman nu avea dreptul să zboare în țara natală
Dezvăluiri noi în cazul incidentului din zborul Flydubai către Tel Aviv. Parchetul din EAU a încadrat acțiunea ca atac ...
Parchetul din Emiratele Arabe Unite a confirmat sâmbătă că incidentul de miercuri de la bordul cursei FZ1073 operată de Flydubai, care făcea legătura între Dubai şi Tel Aviv, a fost un "atac......
Un fost prieten apropiat al lui Marco Rubio a fost condamnat de justiția americană pentru lobby secret în favoare Venezuelei
Un fost prieten apropiat al lui Marco Rubio a fost condamnat de justiția americană pentru lobby secret în favoare Venezuelei
Un fost congresman republican, David Rivera (foto), fost prieten apropiat al secretarului de stat american Marco Rubio, a ...
Influența Chinei în America Latină este văzută ca fiind mai bună decât cea a Statelor Unite – sondaj
Influența Chinei în America Latină este văzută ca fiind mai bună decât cea a Statelor Unite – sondaj
China este percepută în America Latină ca având o influenţă mai bună decât Statele Unite, potrivit unui sondaj publicat ...
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la implementarea responsabilă a IA
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la ...
Canada a anunţat vineri înfiinţarea unui Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială (IA), responsabil în special ...