Valeriu Gheorghiţă: Între 7 şi 9 mai va fi organizat un maraton al vaccinării anti-COVID la Bucureşti

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, marţi, că în perioada 7-9 mai va fi organizat la Bucureşti un maraton al vaccinării anti-COVID la Sala Palatului şi la Biblioteca Naţională.
AGERPRES - mar, 27 apr. 2021, 15:05
Valeriu Gheorghiţă: Între 7 şi 9 mai va fi organizat un maraton al vaccinării anti-COVID la Bucureşti

„Am văzut cu toţii evenimentul organizat în Timişoara, acel maraton al vaccinării, care, din punctul nostru de vedere, a fost un succes. Tocmai de aceea ne dorim replicarea acestui tip de eveniment de vaccinare, primul eveniment va avea loc în Bucureşti, în perioada 7-9 mai, vorbim de organizarea a 50 de fluxuri de vaccinare, vaccin de la compania Pfizer, în două locaţii diferite, Sala Palatului, unde vor fi organizate 40 de fluxuri şi Biblioteca Naţională, unde vor fi organizate 10 fluxuri. Acest maraton de vaccinare este organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’ din Bucureşti, cu sprijinul şi cu implicarea autorităţilor locale şi, bineînţeles, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor de Vaccinare, însă activitatea de voluntariat este asigurată şi toată logistica necesară de Universitatea de Medicină şi Farmacie, de Corpul Academic şi toţi cei care îşi doresc să participe la acest demers”, a susţinut medicul militar, conform Agerpres.

El a spus că în perioada 14 -16 mai, la nivel naţional, universităţile de medicină vor organiza astfel de evenimente de vaccinare.

„De asemenea, în perioada 14 -16 mai, la nivel naţional, în mod deosebit în Cluj-Napoca, Târgu Mureş şi Iaşi, universităţile de medicină organizează, de asemenea, astfel de evenimente, prin care ne dorim facilitarea accesului unui număr cât mai mare de persoane la vaccinare, fără să existe nevoia acestei programări directe. Tot o particularitate a campaniei de vaccinare se va desfăşura în perioada 10 -17 mai, în Craiova, prin implicarea Universităţii de Medicină şi Farmacie. Va fi o săptămână altfel, în care în toate centrele de vaccinare din municipiul Craiova se va asigura vaccinarea pe o perioadă de 24 de ore din 24, fără programare. Este, dacă vreţi, un proiect-pilot, pe care ne dorim să îl evaluăm în cadrul municipiului Craiova, tocmai pentru a trage concluziile pe baza cărora să putem să analizăm oportunitatea de a transforma şi de a extinde modalităţile de a accesa un centru de vaccinare prin prezentare directă”, a mai arătat Gheorghiţă.

Potrivit acestuia, se ia în calcul posibilitatea de prezentare directă a persoanelor la centrele de vaccinare.

„De altfel, luăm în calcul această modalitate, de prezentare directă a persoanelor la centrele de vaccinare, vom începe foarte probabil cu centrele care sunt în municipiile în care există centre regionale de depozitare, tocmai pentru a asigura o continuitate a aprovizionării cu vaccinuri şi pentru a nu periclita calitatea lanţului de frig şi, implicit, să nu riscăm irosirea inutilă a dozelor. Este un proiect pe care l-am discutat chiar astăzi cu ministrul Apărării Naţionale, domnul Nicolae Ionel Ciucă, legat de implicarea spitalelor militare, care sunt, de altfel, şi centre regionale de depozitare. Va fi analizată această oportunitate şi ne dorim asigurarea vaccinării fără programare, implicit şi a celorlalte centre de vaccinare din municipiile în care există centre regionale de depozitare (…). De asemenea, luăm în calcul prezentarea directă la centrele de vaccinare, cel puţin pentru anumite grupe de vârstă, de pildă, pentru persoanele de peste 60 de ani sau pe anumite intervale orare”, a mai declarat Valeriu Gheorghiţă.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...