Nokia şi-a redus semnificativ pierderile în primul trimestru, însă vânzările au scăzut cu 20%

Veniturile Nokia au scăzut cu 20% în primul trimestru, la 5,85 miliarde euro, iar pierderile au coborât de la 928 milioane euro la 272 milioane euro, rezultatele companiei fiind sub estimările analiştilor, din cauza vânzărilor slabe de telefoane cu funcţii de bază.
Economica.net - J, 18 apr. 2013, 13:28
Nokia şi-a redus semnificativ pierderile în primul trimestru, însă vânzările au scăzut cu 20%

Acţiunile compainei finlandeze au scăzut joi la Helsinki cu până la 6,6%, potrivit Bloomberg.

Media estimărilor analiştilor indica vânzări de 6,52 miliarde euro pentru Nokia în primele trei luni ale anului, faţă de nivelul de 7,35 miliarde euro raportat pentru perioada corespunzătoare a anului trecut.

Vânzările smartphone-urilor Lumia, cu sistem de operare Microsoft Windows, au crescut la 5,6 milioane de unităţi, de la 4,4 milioane în ultimele trei luni ale anului trecut.

Cu toate acestea, Nokia se menţine la mare distanţă pe piaţă de Samsung Electronics şi Apple, care vând cumulat peste 100 milioane de smartphone-uri pe trimestru.

„Acţionăm strategic şi aducem inovaţii pe piaţă pentru a depăşi dificultăţile”, a declarat într-un comunicat directorul general al Nokia, Stephen Elop.

Nokia a vândut în primele trei luni ale anului un total de 61,9 milioane de telefoane, cu mult sub estimările analiştilor, care previzionau 73 milioane de unităţi.

Compania finlandeză vrea să lanseze în acest an, odată cu noua gamă de smartphone-uri, un „telefon-tabletă” de mărime apropiată modelelor Samsung Galaxy Note, potrivit Financial Times, care citează surse apropiate compainei.

De asemenea, Nokia pregăteşte un model premium Lumia echipat cu cameră digitală Pureview de 41 megapixeli, care ar putea fi lansat în luna iulie, potrivit surselor citate de FT.

Din noua gamă de modele Nokia ar urma să facă parte şi un smartphone Lumia 920 mai uşor şi mai subţire decât vârful de gamă actual, lansat anul trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Tamer Sircali devine șeful diviziei militare a Otokar, cea care produce Cobra II pentru armata română
Tamer Sircali devine șeful diviziei militare a Otokar, cea care produce Cobra II pentru armata română
Otokar, principalul exportator de sisteme militare terestre din Turcia și companie a grupului Koç, l-a numit pe Tamer Sircali în funcția de șef al diviziei sale militare (Head of Military......
Criza de motorină ar putea să se prelungească până în 2027 – AIE
Criza de motorină ar putea să se prelungească până în 2027 – AIE
Livrările limitate de motorină ar putea persista până anul viitor, în contextul în care diminuarea semnificativă a ...
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere de amânare, cu un an, a punerii în aplicare a dispoziţiilor specifice ...
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Un fost ofiţer al armatei ucrainene, acuzat că a contribuit la planificarea atacurilor asupra conductelor Nord Stream de ...