Cu cine se bate Coca-Cola pe plan local. Românii sunt în top

Două companii româneşti rezistă cu stoicism gigantului american Coca-Cola pe piaţa băuturilor răcoritoare. Pepsi Co este de abia pe locul patru după valoarea vânzărilor.
Alina Stanciu - mar, 23 apr. 2013, 21:03
Cu cine se bate Coca-Cola pe plan local. Românii sunt în top

Compania Coca-Cola HBC România, membră a Grupului Coca-Cola Hellenic, una dintre cele mai mari companii de îmbuteliere a produselor The Coca-Cola Company, este în continuare liderul incontestabil pe piaţa băuturilor răcoritoare din România. Producătorii locali stau însă bine pe poziţii, ocupând locurile doi şi trei în clasamentul după valoarea vânzărilor.

Astfel, potrivit unui studiu de piaţă realizat de compania de cercetare Euromonitor furnizat ECONOMICA.NET,  anul trecut Romaqua Holding SA, business-ul oamenilor de afaceri Octavian Creţu şi Nicolae Palfi era al doilea cel mai mare jucător de pe piaţa băuturilor răcoritoare (în care sunt incluse şi apele minerale îmbuteliate) din România, cu o cotă valorică de 11%.  Urmează European Drinks a fraţilor Victor şi  Viorel Micula şi de abia apoi americanii de la PepsiCo şi polonezii de la Maspex, deţinătorii brandului Timbark. Coca-Cola stă confortabil în fruntea clasamentului, deţinând o cotă valorică de 33% din piaţa răcoritoarelor.    

Românii fac legea pe piaţa apelor minerale

Situaţia se inversează însă dacă ne uităm la situaţia vânzărilor de ape minerale îmbuteliate, unde românii de la Romaqua, producătorii brandurilor Borsec, Aqatique şi Stânceni s-au detaşat de Coca-Cola, deţinând 30,6% din piaţă, conform Euromonitor. Coca-Cola, cu al lor brand Dorna, este pe poziţia a doua cu o cotă de piaţă de 12,7%. European Drinks, producătoprul mărcilor Izvorul Minunilor şi Hera este şi pe segmentul apelor minerale numărul trei în piaţă, urmat de Rio Bucovina şi Perla Harghitei.

Război Coca-Cola – Pepsi Co la acidulate

Dacă pe întreaga piaţă a răcoritoarelor, americanii de la Pepsi Co  nu sunt nici măcar în Top 3, producătorul este un jucător important pe segmentul răcoritoarelor acidulate, unde îşi dispută primele locuri cu Coca-Cola. Diferenţa între ei este însă destul de mare, Coca Cola deţinând aproximativ 60% din piaţă, în timp ce Pepsi Co are doar 18,3%. Restul din piaţă se împarte între European Drinks, care produce 3 branduri pe acest segment (Frutti Fresh, Adria şi Action Cola), Romaqua Holding care deţine Quick Cola, Maspex care produce pe acest segment  Timbark Fizzy şi alţi mici producători.

Niciun român în top 3 sucuri de fructe

Spre deosebire de celelate state europene unde producătorii locali au reuşit să controleze piaţa băuturilor răcoritoare axându-se pe producţia de ape minerale şi sucuri de fructe, românii din industrie au lăsat aceast segment pe mâna multinaţionalelor. Coca-Cola este liderul, cu 22,9% din piaţă, urmat de polonezii de la Maspex cu 17,8% din piaţă şi de PepsiCo care deţine brandul Prigat. Romaqua şi-a asigurat cu brandul său de sucuri de fructe Giusto poziţia a patra pe acest segment.

Cele mai vândute branduri

Coca-Cola este cea mai conjsumată răcoritoare din România. Surpriza vine însă de la poziţia a doua ocupată de Borsec. Fanta este pe poziţia a treia, urmată de Pepsi şi Frutti Fresh.

Menţionăm că, potrivit informaţiilor PepsiCo, în studiul Euromonitor Unilever (deţinătorul brandului Lipton Ice Tea), Gat Food Canneries LDT (deţinătorul brandului Prigat) şi Nestle (deţinătorul brandului Nestea) apar ca entităţi separate . Lipton Ice Tea şi Prigat sunt branduri aflate în portofoliul PepsiCo România, prin acorduri cu deţinătorii respectivelor branduri (în speţă, Unilever şi Gat Food Canneries). PepsiCo gestionează aceste branduri din punct de vedere marketing, îmbuteliere şi vânzare, fiind astfel parte a afacerilor PepsiCo România. În această situaţie, dacă adunam cifra PepsiCo cu cea pentru Unilever şi Gat Food Canneries, PepsiCo ajunge pe locul 2.”, au explicat pentru ECONOMICA.NET oficialii PepsiCo

Situaţia este similară şi în cazul Nestea şi Coca-Cola.

 

  

 

Te-ar mai putea interesa și
Adina Vidroiu, Microsoft: Sectorul bancar românesc demonstrează un ritm impresionant în adoptarea AI, nu cu mult în urma liderilor europeni consacrați
Adina Vidroiu, Microsoft: Sectorul bancar românesc demonstrează un ritm impresionant în adoptarea AI, nu cu mult în urma ...
Sistemul bancar românesc a depășit etapa experimentelor cu inteligența artificială și intră într-o fază de implementare la scară. Ritmul este vizibil, însă nu lipsit de provocări:......
Prețurile de acum la apartamente în București. Unde sunt cele mai ieftine
Prețurile de acum la apartamente în București. Unde sunt cele mai ieftine
Prețurile locuințelor din București continuă trendul ascendent și în luna în februarie 2026. În majoritatea zonelor ...
Trump spune că războiul din Iran va dura patru-cinci săptămâni, dar ar putea să dureze și mai mult de atât
Trump spune că războiul din Iran va dura patru-cinci săptămâni, dar ar putea să dureze și mai mult de atât
Statele Unite continuă să desfăşoare operaţiuni militare de amploare în Iran, a declarat luni preşedintele Donald ...
Diana Buzoianu: Pentru prima dată, la Ministerul Mediului şi la ANAR s-au făcut licitaţii publice pe un caiet de sarcini care n-a mai fost scris de grupuri de interese
Diana Buzoianu: Pentru prima dată, la Ministerul Mediului şi la ANAR s-au făcut licitaţii publice pe un caiet de sarcini ...
Aproape 90 de construcţii ilegale au fost dărâmate pe plajele din Năvodari, Mamaia, Eforie, Tuzla şi Mangalia, a declarat, ...